Românii au câştigat opt medalii la FIS Children Trophy, una dintre cele mai mari competiţii internaţionale de schi din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
schi

Românii au câştigat opt medalii la competiţia de schi alpin de nivel internaţional FIS Children Trophy. Această competiţie a aliniat la start, în zilele de 1-3 martie, în Poiana Braşov, 82 de sportivi din următoarele ţări: Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Grecia, Turcia, Liban şi România.

Echipa României s-a clasat pe primul loc la probele de Slalom U14 şi Slalom U16. Din echipa noastră, cei mai buni au fost: Matei Florian Drilea şi Anna Mikolt Paszka, care au ocupat primele locuri la probele de Slalom U14. Alexandru-Matei Oancea şi Ioana Corlăţeanu au fost fruntaşi la proba de Slalom U16.

„Organizarea competiţiilor FIS Children Trophy în România a fost foarte bună. De cinci ani lucrăm împreună şi pot spune că oamenii de aici au făcut progrese majore ajungând să organizeze astfel de concursuri la un nivel înalt. Nu văd de ce nu vom putea colabora şi în viitorii cinci ani, întrucât a devenit cunoscut în lumea schiului alpin modul în care se desfăşoară FIS Children Trophy în România”, a spus Kiriacou Kiriakos, delegatul tehnic de la Federaţia Internaţională de Schi (FIS).

România ar putea organiza, în câţiva ani, competiţii de schi alpin importante la nivel internaţional

,,În ultimii cinci ani, am organizat anual două evenimente la schiul alpin. Aceste competiţii fac parte din campania: ‹‹O NOUĂ ŞANSA SCHIULUI ALPIN›› iniţiată de noi, în Poiana Braşov. Este important faptul că în fiecare an am făcut progrese ajungând să organizăm aici curse la un nivel înalt, conform standardelor FIS. Dorinţa noastră este ca peste doi ani să organizăm o cursă de Europa Cup”, mărturiseşte Ştefan Ţînţ, principalul promotor al evenimentului.

Acesta aminteşte că, pentru organizarea unei astfel de curse este necesar sprijinul instituţiilor de stat. „Ceea ce am realizat până acum s-a bazat în cea mai mare parte pe ajutorul firmelor private şi cu sprijinul Primăriei. Din punct de vedere material ne va trebui ajutorul autorităţilor pentru concursurile următoare, pentru a menţine nivelul de profesionalism şi calitate al unei competiţii de Cupa Europei. Aşa cum bine ştiţi, am reuşit să strângem în jur de 140.000 de euro pentru organizarea din acest an a FIS Race şi FIS Children Trophy. O cursă de Europa Cup costă peste jumătate de milion de euro”, a explicat el.

schi

LISTA CÂŞTIGĂTORILOR

La proba de Slalom U14 băieţi, primul loc a fost câştigat de România, prin Matei Florian Drilea, cu un timp de 1:26.56. La o diferenţă de 2.16 secunde, pe al doilea loc s-a clasat tot România, cu un Darius George David Oancea având un timp de 1:28.72 secunde, în timp ce al treilea loc a fost ocupat de România, de data aceasta reprezentată de Martin Szasz, cu 1:30.71 secunde.

La proba Slalom U14 fete, primul loc a fost ocupat de România prin Anna Mikolt Paszka cu un timp de 1:31.89, urmată de Abigel Balogh Lornic la o diferenţă de 0.84 secunde având un timp de 1:32.73, pentru ca al treilea loc să revină Bulgariei, reprezentată de Elena Glavcheva, cu un timp de 1:33.69 secunde.

În ceea ce priveşte proba de Slalom U16 băieţi, pe primul loc s-a clasat România, cu Alexandru-Matei Oancea care a reuşit un timp de 1:19.98. Pe al doilea loc s-a situat Ungaria, prin Barna Halmagyi la o diferenţă de 3.36 secunde, cu 1:23.34, în timp ce al treilea loc a revenit Slovaciei, reprezentată prin Jozef Supica, cu un timp de 1:24.59.

La proba Slalom U16 fete, România s-a situat pe locul întâi, prin Ioana Corlăţeanu, cu un timp de 1:25.34, în timp ce la o diferenţă de 1.17 secunde, pe al doilea loc, să se afle Slovacia, cu Livia Marton care a reuşit un timp de 1:26.51, pentru ca al treiea loc să fie ocupat tot de România, prin Bernadette Lorincz Balogh, cu un timp de 1:27.22.

schi
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite