România va avea un arbitru la Euro 2016
0
Ovidiu haţegan e cel mai bun arbitru român al momentului
După ani de zile în care arbitrajul românesc a contat extrem de puţin pe plan internaţional, un cavaler al fluierului din Liga 1 se află în ascensiune.
Este vorba despre Ovidiu Haţegan, care a fost promovat în Elite Development. Hunedoreanul de 32 de ani a avut prestaţii foarte bune la meciurile pe care le-a condus în Liga Campionilor şi Liga Europa, fiind unul dintre remarcaţii lui Pierluigi Collina.
Categoria la care a urcat Haţegan este a doua din punct de vedere valoric, iar acest lucru ne dă speranţe că el ar putea prinde lotul lărgit pentru Campionatul Mondial din 2014. dacă nu se va întâmpla asta şi Ovidiu îşi va continua meciurile bune, cu siguranţă el se va afla între cei care vor conduce meciuri la Euro 2016.

















































