România U21, abia în urna a treia la tragerea la sorți pentru Euro 2025. Ce coloși va întâlni naționala de tineret
0Tragerea la sorți a grupelor de la Euro 2025 U21 va avea loc pe 3 decembrie, iar România se află printre cele 16 echipe calificate la turneul final. Conform UEFA, naționala condusă de Daniel Pancu face parte din a treia urnă valorică, astfel că va avea parte de adversari extrem de tari.
România U21 va juca în Slovacia alături de una dintre echipele care fac parte din prima urnă valorică - Spania, Anglia, Portugalia și Olanda -, dar și de Germania, Franța, Ucraina sau Italia, formațiile plasate în urna a doua. Din ultima urnă va veni o reprezentativă mai abordabilă, Georgia, Slovenia, Finlanda sau gazda Slovacia.
Daniel Pancu, suspendat pentru primele două meciuri
Aflată la al patrulea turneu final consecutiv la care va participa, naționala de tineret va pleca la drum cu un dezavantaj: selecționerul Daniel Pancu nu va putea sta pe banca tehnică pe primele două partide din grupe, find suspendat după gestul din ultima partidă de calificare, când a sărit să-l bată pe arbitru la meciul cu Elveția.
„Cele 16 echipe participante vor fi împărțite în patru grupe de patru formații. După tragerea la sorți a turneului final, UEFA va publica programul actualizat al meciurilor, inclusiv ora de start a tuturor partidelor. Meciurile din cadrul turneului de anul viitor se vor disputa, în perioada 11-28 iunie 2025, pe stadioanele din 8 orașe: Bratislava, Dunajská Streda, Košice, Nitra, Prešov, Trenčín, Trnava și Žilina”, a anunțat FRF printr-un comunicat.
Urnele pentru tragerea la sorți a grupelor EURO 2025 de tineret
Urna 1: Spania, Anglia, Portugalia, Țările de Jos
Urna 2: Germania, Franța, Ucraina, Italia
Urna 3: Danemarca, ROMÂNIA, Polonia, Cehia
Urna 4: Georgia, Slovenia, Finlanda, Slovacia.