România se pregăteşte pentru Euro 2016 într-o ţară lovită de atentate teroriste: unde îşi duce Iordănescu echipa
0Controversatul cantonament al naţionalei ar fi trebuit să aibă loc în zona Golfului Persic, însă „Generalul“ a schimbat planurile.
Turcia a devenit, astăzi, ţinta unui atac terrorist soldat cu zece morţi, după cum „Adevărul“ a relatat aici.
În ciuda situaţiei tensionate de la Istanbul, multe echipe din România au optat să facă în Antalya stagiile de pregătire din această iarnă. Iar acum şi stafful naţionalei a anunţat că fotbaliştii convocaţi se vor pregăti în Antalya, între 25 ianuarie şi 6 februarie.
„Cantonamentul echipei naţionale din această iarnă s-a bătut în cuie, va fi în Turcia, la Belek. N-am stabilit încă hotelul. E OK Turcia, pentru că majoritatea echipelor sunt acolo la pregătire şi e uşor şi pentru ei. Avem o arie de selecţie destul de restrânsă, dar încercăm la această acţiune să îmbinăm jucători experimentaţi cu cei de perspectivă“, a afirmat secundul Daniel Isăilă.
El n-a putut oferi multe detalii despre echipele pe care tricolorii le vor întâlni în Turcia: „Încă n-am stabilit adversarii sută la sută. A fost un impediment pentru că nea Puiu a dorit foarte mult să întâlnim în amicale echipe reprezentative şi din acest motiv a fost dificil să găsim adversari. Deocamdată, nu putem spune ce adversari am găsit, sperăm să o facem în zilele următoare“.