România merge la Cupa Mondială de rugby! Speră să repare dezastrul de la precedenta ediție

0
0
Publicat:

După ce săptămâna trecută a trecut de Germania cu 48-10, naționala de rugby a României s-a impus aseară și contra Belgiei, și și-a asigurat biletele pentru Cupa Mondială, găzduită de Australia între 1 octombrie și 13 noiembrie 2027.

România a obținut a 9-a victorie consecutivă în fața Belgiei. Foto Rugby România
România a obținut a 9-a victorie consecutivă în fața Belgiei. Foto Rugby România

A fost 31-14 (10-7) pentru Stejari, în cadrul Rugby Europe Championship 2025, rezultat cu care România este sigură de calificarea în semifinalele competiției din eșalonul doi al rugby-ului european, în condițiile în care Portugalia nu are cum să se împiedice astăzi de Germania.

Tricolorii au reușit 4 eseuri și au încasat două, având emoții doar în prima parte a meciului de la Mons, când belgienii s-au ținut aproape. Apoi România a avut o perioadă foarte bună, distanțându-se la 19 puncte (28-7) și chiar dacă a jucat în ultimele minute cu doi oameni mai puțin pe teren, nu a putut fi ajunsă.

România, ciuca bătăilor în 2023

România se află pe primul loc în clasament, cu 9 puncte, urmată de Portugalia, 5 puncte, Germania, 0 puncte, Belgia, 0 puncte. Primele două clasate se califică la CM 2027, ediție la care vor fi prezente la start, în premieră, 24 de echipe. Cum valoarea adversarilor se va mai ”dilua” în urma măririi numărului de participante, Stejarii vor avea șansa să facă o figură mai bună în Australia decât au făcut-o în Franța, la CM 2023. Atunci, tricolorii au fost ciuca bătăilor, fiind învinși de Irlanda (8-82), Africa de Sud (0-76), Scoția (0-84) și de Tonga (24-45).

Sâmbătă jucăm cu Portugalia

Al treilea eveniment sportiv al lumii, după Campionatul Mondial de Fotbal și Jocurile Olimpice, Cupa Mondială de Rugby are deja 12 echipe calificate direct: Franța, Noua Zeelandă, Italia, Irlanda, campioana mondială Africa de Sud, Scoția, Țara Galilor, Fiji, Australia, Anglia, Argentina și Japonia. Din Europa vor mai veni România, Georgia și cel mai probabil Portugalia și Spania.

Ultima partidă a Stejarilor va avea loc sâmbăta viitoare, pe 15 februarie (ora 17.00), contra Portugaliei, pe Stadionul Municipal din Botoşani.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite