România huliganilor: cum a fost posibil ca portarul Farului să fie atacat pe terenul de fotbal de un descreierat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Gudea

La 30 octombrie 2011, în timpul meciului Petrolul - Steaua, fundaşul oaspeţilor, George Galamaz a fost lovit de un derbedeu pe teren. La patru ani după incidentul care a făcut înconjurul lumii, am avut parte de un episod similar.

De această dată, victima s-a numit Alexandru Gudea, iar faza s-a petrecut în ultimul minut al meciului Farul - Dunărea Călăraşi, scor 2-6. Portarul gazdelor a devenit ţinta unui imbecil pe motiv că ar fi greşit la două din cele şase goluri ale oaspeţilor.

După ce s-a întâmplat, în 2011, la Ploieşti, şi vineri, la Constanţa, apar următoarele două întrebări:

*Cum e posibil ca huliganii să facă legea pe stadioanele din România în anul 2015?

*Cine va fi tras la răspundere în cazul în care, pe viitor, un cretin va intra pe teren şi va băga cuţitul într-un fotbalist?

De altfel, portarul Farului a şi admis că s-a temut de posibilitatea ca agresorul să aibă un cuţit asupra sa, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Antrenorul celor de la Dunărea Călăraşi, Ionel Ganea, a încercat să explice cum e posibil ca pe stadioanele din România să asistăm la scene demne de Vestul Sălbatic. „Această securitate pe stadion trebuie să fie un pic mai aspră. Stewarzii care vin la meciuri nu pot să supravegheze suporterii. Îmi pare rău pentru Gudea, un portar tânăr care a apărat destul de bine până acum“, a spus Ganea la Dolce Sport.

El a fost completat de Constantin Zotta: „E un lanţ al slăbiciunilor pentru că echipele, în general, plătesc foarte greu aceste firme de securitate şi pază. Aceştia la rândul lor trimit oameni foarte prost pregătiţi la meciuri, deci intervenţia lor nu e aşa cum ar trebui să fie. Iar cei care organizează meciul acceptă astfel de situaţii, iar acestea apar în mod natural“.

Poate şi mai trist decât incidentul în sine e decizia pe care Alexandru Gudea a luat-o după terminarea jocului. Chiar dacă a fost lovit şi, ulterior, eliminat de arbitrul Alexandru Tudor pe motiv că a ripostat la adresa huliganului, Gudea l-a iertat pe agresor!

„M-a chemat poliţia şi m-a întrebat dacă vreau să-i fac plângere, dar am zis că nu vreau. Dacă lovea, da, dar aşa...Era în dubă, poliţia l-a reţinut. Nu ştiu ce a avut cu mine“, a spus fotbalistul Farului pentru prosport.ro.

VEZI INCIDENTUL CU GALAMAZ DE ACUM PATRU ANI


VEZI INCIDENTUL CU PORTARUL FARULUI, ALEXANDRU GUDEA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite