România - Cehia 1-1: susţinere puternică pentru Halep după eşecul dureros cu Pliskova. „A făcut un meci mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep - Dulgheru
Halep - Dulgheru

A treia jucătoare a lumii a cedat, în premieră, cu Karolina Pliskova (13 WTA), după ce şi anul trecut a pierdut la Fed Cup, la Galaţi, cu Garbine Muguruza (Spania).

Cu toate acestea, după primele două partide de la Cluj, Simona Halep a avut parte de o susţinere puternică.

Mai întâi, au venit explicaţiile oferite aici de preşedintele federaţiei, George Cosac, pentru eşecul Simonei.

Apoi, Alexandra Dulgheru, cea care n-a prins lotul României pentru confruntarea cu Cehia, dar care a fost în tribune, la Cluj, a vorbit despre colega ei.

„Simona a făcut un meci mare, nu avem ce să-i reproşăm. Pliskova s-a adaptat foarte bine suprafeţei. A luptat exemplar, dar jocul Pliskovei a surprins-o puţin. Karolina s-a agăţat foarte mult de fiecare punct. Simona ţinea mingea în teren, dar lovitura de punct n-a reuşit să fie atât de puternică încât să nu mai poată fi ajunsă de adversară“, a spus Dulgheru la Dolce Sport.

„N-aveam cum să stau departe de fete. Ne aşteptam la un 1-1 în prima zi, dar credeam că o să fie invers, să bată Halep. Mereu am zis că jocul Monicăi o să le încurce foarte tare pe celelalte jucătoare. Eu zic că Monica a înnebunit-o pe Kvitova cu jocul ei arţăgos. Duminică, totul e posibil, dar Simona şi Monica pot câştiga, chiar dacă Cehia are prima şansă“, a afirmat Dulgheru.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite