România, băgată în ședință înainte de Euro 2024: ce li s-a explicat jucătorilor la Mogoșoaia
0Istvan Kovacs a fost prezent în cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia și le-a explicat tricolorilor și staffului tehnic cele mai noi modificări din Legile Jocului și ultimele instrucțiuni legate de arbitraj la nivel internațional.

Potrivit frf.ro, arbitrul care a condus finala Europa League din acest sezon a oferit mai multe exemple cuprinse în prezentarea UEFA, inclusiv din meciurile României, și le-a dezvăluit celor prezenți cum interpretează un oficial de joc respectivele faze.
S-a discutat despre situațiile în care se impune acordarea unui cartonaș galben în comparație cu cele în care arbitrul e nevoit să dicteze o eliminare. S-au dezbătut intens situațiile în care mingea e jucată cu mâna, atât pe faza de apărare, cât și în atac. De asemenea, tricolorii au fost avertizați cu privire la eventuale simulări, pentru care nu va exista toleranță la Campionatul European.
Kovacs a prezentat și câteva modificări ale Legilor Jocului și în modul de interpretare a unor faze:
*Hențul pe linia porții va fi penalizat în continuare cu cartonaș roșu, pe lângă acordarea loviturii de pedeapsă, numai în cazul în care acțiunea de a juca mingea cu mâna e intenționată. În cazul unui henț involuntar, sancțiunea disciplinară va fi doar cartonașul galben.
*Arbitrii au primit instrucțiuni clare să accepte un dialog civilizat doar cu căpitanul echipelor. Orice alt jucător care va protesta, va gesticula și va solicita explicații oficialilor de joc va fi sancționat cu cartonaș galben. Arbitrii vor explica celor doi căpitani deciziile majore luate de aceștia pe teren sau cu ajutorul intervenției VAR.
Istvan Kovacs e unul din cei 18 arbitri europeni care vor conduce partide la Euro 2024. Ceilalți reprezentanți ai arbitrajului românesc la turneul final sunt Vasile Marinescu, Ovidiu Artene – asistenți, Cătălin Popa – VAR.
Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E
*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina (Munchen, 16.00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19.00)
*21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)
*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22.00)
*26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)
Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.
Amicalele echipelor aflate în grupa E de la Euro 2024
*România – Bulgaria 0-0 (Stadionul Steaua)
*România – Liechtenstein 0-0 (Stadionul Steaua)
*Germania – Ucraina 0-0 (Nurnberg)
*Polonia – Ucraina 3-1 (Varșovia)
*Moldova – Ucraina (Chișinău, 11 iunie, ora 19.00, Digi Sport 1)
*Belgia – Muntenegru 2-0 (Bruxelles)
*Belgia – Luxemburg 3-0 (Bruxelles)
*Slovacia – San Marino 4-0 (Wiener Neustadt)
*Slovacia – Țara Galilor 4-0 (Trnava)