Rezultate Cupa României, turul 3: O echipă a fost eliminată după ce a nimerit de 6 ori bara!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turul 3 al Cupei României la fotbal a avut parte de câteva surprize, dar și de un meci de pomină, în care CSM Deva a nimerit de 6 ori bara și nu a dat nici un gol în partida din deplasare cu Jiul Petroșani. A fost 0-0 după cele 90 de minute de joc, gazdele impunându-se cu 3-0 după prelungiri. 

Steaua a trecut cu emoții în play-off-ul Cupei României. Foto FRF
Steaua a trecut cu emoții în play-off-ul Cupei României. Foto FRF

După 0-0 la finalul celor 90 de minute, Jiul Petroșani și-a adjudecat victoria în urma reprizelor de ptrelungiri, în urma golurilor marcate de Dănăilă, minutele 91 și 98, și Sean Aerts, care a închis tabela cu reușita din minutul 120, scrie ProSport. 

În primul rând vreau să-mi felicit echipa pentru jocul prestat. Să ai șase bare și să nu poți să înscrii înseamnă ghinion. Mergem mai departe în campionat, cu obiectivul de a fi între primele clasate, iar în această competiție suntem în grafic.

Am avut un meci dificil, cu Șimianul înainte de această deplasare, și nu pot să uit barele pe care le-am avut. Așa a fost să fie și nu am ce reproșa echipei mele”, a declarat Ștefan Nanu, antrenorul devenilor, fost mare jucător al Rapidului.

În aceeași competiție, Steaua s-a impus cu mari emoții la Moreni, la lovituri de departajare, cu scorul de 5-3. În timpul regulamentar, dar și după cele două reprize de prelungiri scorul a fost 2-2. Pentru roș-albaștri, au marcat la penalty-uriȘtefan Bodișteanu, Alexandru Sabău, Tsvetelin Chunchukov, Darius Oroian și Atanas Trică.

Și Dinamo a trecut în play-off, după o victorie pe terenul Tunariului, cu 3-0. Bani, Roșu și Pop au înscris pentru echipa ”câinilor”.

În această fază a competiției evoluează 48 de echipe: 29 calificate din turul 2 și celelalte 19 formații din Liga a 2-a. Conform FRF, în play-off vor participa 32 de echipe, 24 calificate din turul 3 și 8 din prima Ligă: Rapid, ”U” Craiova 1848, UTA Arad, CS Mioveni, Chindia Târgoviște, Petrolul, Hermannstadt și ”U” Cluj. Meciurile sunt programate pentru 28 și 29 septembrie.

Rezultate:

  • CSM Reșița - Politehnica Timișoara 2-0
  • Flacăra Moreni - Steaua 2-2, 3-5 la loviturile de departajare
  • CS Tunari - Dinamo 0-3 
  • SC Popești Leordeni – Concordia Chiajna 0-0 după 120 de minute, 4-5 după lovituril de la 11 metri
  • Șoimii Lipova – Lotus Băile Felix 3-1
  • CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Ripensia Timișoara 0-2
  • Avântul Periam – CSC Dumbrăvița 0-1
  • Petrolul Potcoava – CSM Slatina 1-3
  • CSM Alexandria – Progresul Spartac 2-1
  • CSM Satu Mare - Minaur Baia Mare 1-2
  • Dunărea Călărași - Unirea Slobozia 1-5
  • CS Blejoi - Gloria Buzău 0-4
  • Viitorul Ianca - Oțelul Galați 1-3
  • SR Brașov - CS Comunal Șelimbăr 0-3
  • KSE Târgu Secuiesc - FC Brașov 0-5
  • Știința Miroslava - Politehnica Iași 1-3
  • Foresta Suceava - Dante Botoșani 2-1
  • Gloria Bistrița - Unirea Deja 0-0, 3-2 la lovituri de departajare
  • CS Ocna Mureș - Unirea Ungheni  1-1, 4-1 la lovituri de departajare
  • Flacăra Horezu - Viitorul Pandurii Tg Jiu 2-2, 2-3 dupa prelungiri
  • CS Afumați - Metaloglobus 0-0, 2-0 la lovituri de departajare
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite