Reghecampf, tratat ca un star de sudanezi. Deplasări cu avion privat și cazări luxoase, după mărirea consistentă de salariu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În august 2025, Laurențiu Reghecampf a preluat echipa Al-Hilal Omdurman, stârnind surprindere în rândul reprezentanților din fotbalul românesc. Nu atât nivelul campionatului sudanez a șocat, cât și situația complicată a țării, afectată de conflicte interne și probleme sociale majore.

Laurențiu Reghecampf  Foto/Facebook
Laurențiu Reghecampf Foto/Facebook

Condiții de lux pentru antrenorul român

Cu toate acestea, antrenorul român lucrează în condiții mult mai sigure decât ar părea. Bazele sale sunt în Kigali, capitala Rwanda, iar Al-Hilal Omdurman concurează în campionatul din această țară. De asemenea, toate cantonamentele sunt organizate în locații sigure și moderne, cu facilități la standarde internaționale, astfel încât pregătirea echipei să nu fie afectată de instabilitatea din Sudan.

Înaintea meciurilor cu Renaissance de Berkane din Maroc, din sferturile Africa Champions League, lui Laurențiu Reghecampf i s-au oferit condiții de lux.

Conform sport.ro, sudanezii i-au pus la dispoziție antrenorului un avion privat pentru a se putea transporta pe sine, cât și pe jucătorii săi, între Kigali, capitala Rwanda, și Maroc. Pe durata șederii în țara nord-africană, delegația va fi cazată într-un hotel de 5 stele, iar după meci, echipa se va întoarce la Kigali tot cu același avion privat.

Prelungire de contract și salariu consistent

Antrenorul român Laurențiu Reghecampf ar putea continua pe banca echipei AlHilal Omdurman din Sudan pentru o perioadă mai lungă. Presa africană scrie că tehnicianul a primit o propunere de prelungire a contractului pentru încă două sezoane.

Noua ofertă ar veni și cu o creștere importantă a salariului. Dacă va accepta, Reghecampf ar urma să câștige aproximativ 30.000 de dolari pe lună, dublu față de actuala remunerație de 15.000 de dolari. În plus, contractul ar include și mai multe bonusuri de performanță, legate de obiectivele echipei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite