Red Bull caută revanşa la Melbourne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mark Webber şi Sebastian Vettel
Mark Webber şi Sebastian Vettel

După ce Sebastian Vettel a pierdut, în urma unei defecţiuni la motor, Marele Premiu din Bahrain,  cei de la Red Bull pregătesc revanşa în cea de-a doua cursă a sezonului, cea din Australia, de la Melbourne.

Debutul de sezon a aparţinut celor de la Ferrari, care au ocupat primele două locuri în deşert, în timp ce Lewis Hamilton a urcat pe ultima treaptă a podiumului. Dar britanicul de la McLaren crede că, în condiţiile în care nu au probleme, cei de la Red Bull sunt aproape imposibil de oprit.

„Monoposturile Red Bull sunt ridicol de rapide faţă de oricare altele. Chiar şi în finalul sezonului trecut erau mult mai rapide, iar ceea ce a realizat echipa acum este o nebunie", a declarat Hamilton într-o conferinţă de presă înainte de plecarea spre Melbourne.

Alonso are istoria de partea sa

Dubla reuşită de Ferrari în Bahrain ar putea avea o semnificaţie importantă în special pentru câştigătorul Fernando Alonso. Potrivit statisticilor, în ultimele patru sezoane, cel care a câştigat primul Mare Premiu, a cucerit şi titlul de campion mondial, iar Alonso a reuşit acest lucru în 2006.

 Ba, mai mult, în ultimii 20 de ani doar în patru sezoane (1997, 1999, 2003 şi 2005) câştigătorul primei curse a ratat titlul mondial. O a doua victorie pentru Alonso, la Melbourne, i-ar întări şi mai mult poziţia spaniolului, statistic vorbind, deoarece doar în 2003 campionul nu a câştigat niciuna dintre primele două curse.

Atunci, David Coulthard şi Kimi Raikkonen de la McLaren s-au impus în primele două curse, Fisichella a fost surpriza din cursa a treia, pentru ca apoi Michael Schumacher să domine sezonul. 

Marele Premiu al Australiei are loc pe circuitul Albert Park din Melbourne, duminică, 28 martie.

Vezi aici detalii despre circuitele de Formula 1

Urmăreşte toată săptămâna pe adevarul.ro informaţii despre cum se pregătesc echipele de Formula 1 pentru a doua cursă a anului.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite