Răzbunare stupidă pe Sorin Cârţu a fanilor FCU Craiova. Ameninţări dure ale ultraşilor loiali lui Mititelu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartu

Războiul dus de suporterii echipei FC Universitatea Craiova, patronată de Adrian Mititelu, cu CS Universitatea Craiova, echipa condusă de Mihai Rotaru, capătă noi dimensiuni.

O pictură murală amplasată în centrul municipiului Craiova, care îl înfăţişează pe fostul internaţional Sorin Cârţu, acum preşedintele CS Universitatea Craiova, a fost vandalizată de suporteri ai echipei rivale. Pictura cu chipul fostului fotbalist, realizată la iniţiativa Peluzei Nord, care susţine CSU Craiova, şi care fusese dezvelită în urmă cu doar două zile, a fost mânjită cu vopsea neagră. 

"Ne asumăm ce s-a întâmplat. Nu suntem de acord cu ceea ce se întâmplă în oraş. Şi noi când am scris Oblemenco şi Cristi Neamţu pe ziduri la fel de frumos ne-au fost şterse de cei de la primărie", a fost justificarea dată gestului de Andrei Preda, lider al Peluzei Sud, care susţine FCU Craiova. 

Mai mult, acelaşi personaj a ameninţat că, în cazul în care fanii celor de la CS Universitatea Craiova vor sărbători în stradă ipotetica câştigare a Ligii 1, totul se poate transforma într-un război. "Legendele Craiovei aţâţă lumea în oraş: <Noi suntem Craiova!> De aici pleacă toate scandalurile în oraş şi vor fi scandaluri mari. Indiferent ce se va întâmpla cu această echipă, ieşim şi noi. Dacă ei ies 700 în centru să sărbătorească, ieşim şi noi! Ne vom bucura la stadion. Data trecută, când au ieşit la aeroport, nu a fost distanţare socială. Nu vrem să ne batem. Vrem să fie corect ce spune FRF, UEFA. Când au promovat, nu le-a dat drept să joace în cupele europene. Vor fi scandaluri mari! Vom fi pe prima pagină mult timp. Acest război din Craiova nu se va încheia niciodată!”, a încheiat Preda intervenţia de la ProX

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite