Război la nivel înalt: LaLiga a depus plângere împotriva lui PSG la Comisia Europeană

0
Publicat:

Reprezentanții LaLiga au anunţat, sâmbătă, într-un comunicat, că au depus o plângere la Comisia Europeană împotriva clubului Paris Saint-Germain, considerând că mecanismele sale de finanţare din Qatar au dereglat piaţa.

PSG, club susținut cu banii arabilor. Foto Facebook
PSG, club susținut cu banii arabilor. Foto Facebook

LaLiga consideră că finanţările primite de club din Qatar afectează piaţa şi contravin Regulamentului Uniunii Europene privind finanţările străine. Ca răspuns la noua direcţie politică rezultată din punerea în aplicare a Regulamentului european privind finanţările străine care perturbă piaţa internă ("Regulamentul privind subvenţiile străine"), LALIGA a depus o plângere la Comisia Europeană cu privire la mecanismele de finanţare ale PSG, care perturbă grav piaţa internă a Uniunii Europene (UE).

Acest regulament, care se aplică începând cu 12 iulie 2023, se referă la subvenţiile străine acordate de statele din afara UE societăţilor care desfăşoară activităţi economice pe piaţa internă, luând în considerare cele acordate de societăţile publice care sunt, direct sau indirect, controlate de un stat, inclusiv finanţările acordate într-o perioadă de cinci ani înainte de punerea în aplicare a regulamentului”, se arată într-un comunicat al forului spaniol.

PSG obține resurse în condiţii care nu sunt de piaţă

LaLiga subliniază că a depus o plângere în care susţine că PSG a primit subvenţii externe din partea statului Qatar, ceea ce i-a permis să-şi îmbunătăţească poziţia concurenţială, generând astfel perturbări semnificative pe mai multe pieţe naţionale şi ale UE.

“În mod specific, după cum se subliniază în plângere, PSG obţine resurse în condiţii care nu sunt de piaţă, ceea ce afectează mai multe pieţe strâns legate între ele, permiţându-i PSG să utilizeze aceste subvenţii străine pentru a angaja jucători şi antrenori de top cu mult peste potenţialul său într-o situaţie normală de piaţă. De asemenea, PSG este în măsură să obţină venituri din sponsorizări care nu corespund valorilor de piaţă.

Se crește artificial valoarea de piață a clubului

Acest lucru îi permite să îşi sporească performanţa sportivă, precum şi să afecteze capacitatea de recrutare a cluburilor rivale. Această poziţie sportivă îmbunătăţită permite apoi PSG să îşi sporească poziţia concurenţială pe pieţele legate de competiţiile sportive (de exemplu, pe cele de comercializare audiovizuală a competiţiilor sau pe piaţa sponsorizărilor), crescând astfel în mod artificial valoarea clubului pe aceste pieţe”, a precizat LaLiga.

“Prin urmare, LaLiga are încredere că, datorită acestui nou instrument de reglementare, Comisia Europeană va lua măsurile necesare pentru a elimina astfel de distorsiuni ale pieţei, care dăunează grav ecosistemului sportiv”, a conchis forul.

Nu este singura problemă a celor de la PSG. Echipa a avut un start nereușit de campionat, 0-0 cu Lorient, după ce starurile Neymar și Mbappe sunt în război cu clubul și au fost ținute în tribună. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite