Rapid se află pe un butoi cu pulbere! Ioan Ovidiu Sabău este pe făraş, jucătorii sunt acuzaţi de blaturi şi ameninţaţi de suporteri cu bătaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii Rapidului, dezamăgiţi la finalul partidei cu Steaua din etapa a IX-a a Ligii I FOTO Mediafax
Jucătorii Rapidului, dezamăgiţi la finalul partidei cu Steaua din etapa a IX-a a Ligii I FOTO Mediafax

Înfrângerea suferită de Rapid în partida cu Steaua în etapa a IX-a din Liga I a tulburat serios apele în Giuleşti. Fanii au fost foarte nemulţumiţi de eşecul favoriţilor şi i-au ameninţat pe jucători cu bătaia. George Copos a fost la fel de nemulţumit, acuzându-şi fotbaliştii de blaturi. Peste toate se aşterne incertitudinea rămânerii lui Ioan Ovidiu Sabău ca antrenor al Rapidului.

Parcursul Rapidului din campionat în actuala stagiune a fost neconvingător pentru suporterii giuleşteni. Dacă până la meciul cu Steaua, totul s-a menţinut sub control, înfrângerea contra rivalei a fost picătura care a umplut paharul. Golul încasat de Rapid în ultima secundă a dezlănuţuit Jihadul în Giuleşti.

Imediat după meci, nemulţumit vădit de prestaţia jucătorilor săi, l-a acuzat voalat pe Ovidiu Herea că nu şi-ar fi apărat corect şansele în faţa Stelei. Reproşurile lui Copos s-au îndreptat şi către ceilalţi jucători, care au făcut o partidă foarte slabă contra roş-albaşrilor.
La rândul său, Herea s-a apărat, simţindu-se vizat de criticile patronului: „Desi domnul Copos are dreptul de a-şi face publică părerea despre modul în care au evoluat jucătorii Rapidului, mă văd pus în situaţia de a le da o replică tuturor celor care cred ca aş fi avantajat în vreun fel rezultatul Stelei. Lăsând la o parte chestiunile de onoare, care nu mi-ar permite niciodată să îmi pun colegii şi antrenorul într-o asemenea situaţie, aş vrea sa spulber orice aluzie şi să anunţ pe această cale că de trei ani nu mai sunt sub contract cu Anamaria Prodan. Niciodată nu aş favoriza Steaua. Sunt jucătorul Rapidului, iar Steaua nu poate fi decât echipa adversăa. Întotdeauna!”, a spus Herea după acuzele de blat.
Tot Herea a fost în centrul atenţiei la finalul meciului cu Steaua când a fost agresat de un spectator, care l-a înjurat şi a încercat să-l bată pe mijlocaş. Din acest motiv, Steaua riscă sancţiuni aspre din partea UEFA, care s-a autosesizat, chiar dacă LPF a făcut precizări potrivit cărora echipa lui Reghecampf nu riscă nicio pedeapsă.

Copos, nemulţumit şi de Ioan Ovidiu Sabău

Chiar dacă nu a declarat nimic la adresa lui Sabău, patronul Rapidului este foarte nemulţumit şi de modul cum tehnicianul conduce echipa din Grant, dar se pare că îl va păstra în continuare pe banca tehnică. Motivul pentru care Sabău este protejat este legat de anumite clauze contractuale care stipulează că antrenorul poate fi demis doar în cazul plăţii unor despăgubiri, ceea ce Copos nici nu vrea să audă. De aici şi păstrarea lui Sabău ca antrenor al Rapidului.
Pe de altă parte, antrenorul giuleştenilor pare să fi pierdut vestiarul, deoarece sunt mulţi jucători care neglijează indicaţiile sale tehnice sau joacă pe cont propriu atunci când intră în teren. Nu de puţine ori, Sabău a răbufnit la adresa propriilor jucători, acuzând-i că îl lucrează şi că încearcă să comploteze pentru a-l forţa să-şi dea demisia.

Suporterii îşi critică favoriţii şi îi ameninţă cu bătaia

Fanii giuleşteni l-au avut în vizor în primul rând pe Ovidiu Sabău, acuzându-l că abordează ultadefensiv fiecare meci al Rapidului.
„Dacă se termina 0-0, Sabău era mare tactician. Faptul că Rapid a facut antijoc din primul minut este marea dezamăgire, nu scorul. Eram mult mai bucuros dacă Rapid pierdea cu 2 sau 3-0, dar juca fotbal, dar aşa nu mai este nimic de comentat”, a spus un fan nervos pe un forum.
„Băi Sabău, ce tactică bună ai avut tu că te-ai apărat 90 de minute de parcă era meci tur-retur, nu îi înţeleg pe antrenori ăştia care joacă la egal în etapa a 9-a , niciodată nu ajucat Rapid aşa de slab cu Steaua, dar parca dacă stau să analizez, am văzut doar o echipă pe teren şi aia Steaua.  Noi ne-am apărat, cu ce te putea ajuta mă sabău 1 punct? Eşti 0 ca antrenor! Bravo Steaua, meritai victoria cu 2 sau 3 la 0”, a spus un alt fan nemulţumit de evoluţia Rapidului.
Jucătorii merită bătuţi pentru că nu joacă nimic, nu e de vină doar Sabău, ei sunt principalii vinovaţi. Măcar să îşi dorească să joace, să vezi faze frumoase de atac, nu se poate se te aperi un meci întreg” a mai spus un alt suporter al Rapidului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite