Raikkonen rămâne la raliuri şi în 2011
0Echipa care îl manageriază pe fostul campion mondial de Formula 1 Kimi Raikkonen a confirmat că pilotul finlandez nu va reveni în Marele Circ pentru sezonul 2011, dorindu-şi să-şi continue cariera în WRC.
„Nu mai căutăm oportunităţi de a concura în Formula 1. Kimi este decis să se concentreze pe raliuri în momentul de faţă", a declarat managerul Steve Robertson pentru televiziunea finlandeză MTV3, citată de autosport.com.
Robertson nu e exclus însă o posibilă revenire în F1 după sezonul 2011, însă a subliniat că în acest moment la carierei, toată atenţia lui Raikkonen este îndreptată către Campionatul Mondial de Raliuri.
Potrivit celor de la autosport.com, în momentul de faţă Raikkonen negociază cu Citroen prelungirea contractului cu echipa Junior a constructorului francez. Finlandezul are un contract personal de sponsorizare cu Red Bull, partener al celor de la Citroen şi a primit de la compania austriacă care produce băuturi energizante o sumă estimată la 5 milioane de lire sterline. Această sumă ar urma să scadă simţitor pentru sezonul viitor astfel că Raikkonen analizează şi alte posibilităţi.
Acestea ar fi noua echipă din WRC a celor de la Mini Morris sau Monster Ford Rally Team.