Rădoi profită de şansa carierei: Pe cât timp va semna cu echipa naţională şi care va fi obiectivul său
0Alegerea omului care a făcut furori la naţionala de tineret a fost cea mai firească pentru Federaţia Română de Fotbal, după plecarea lui Cosmin Contra.
Mirel Rădoi va semna, într-o primă fază, un contract pe doi ani cu Federaţia Română de Fotbal.
Chiar dacă toată lumea speră ca fostul internaţional să-i ducă pe tricolori la Euro 2020, o eventuală necalificare nu va afecta statutul lui Rădoi la prima reprezentativă.
Acesta va fi lăsat în funcţie şi pentru Liga Naţiunilor 2020-2021. Faza grupelor se va desfăşura, între 3 septembrie 2020 – 17 noiembrie 2020 şi România va ataca promovarea în Liga B. Apoi, Rădoi va aborda cea mai mare provocare a mandatului său: calificarea la Mondialul din 2022. Preliminariile vor începe în martie 2021.
Deocamdată, nu s-a făcut niciun anunţ oficial privind staffului cu care Rădoi va lucra la prima reprezentativă. La tineret, fostul stelist a fost ajutat de secundul Florin Constantinovici şi de Eugen Anghel (antrenor cu portarii). Chiar dacă îi va lua pe cei doi la naţionala mare, Rădoi va încerca să-şi mărească stafful şi prin cooptarea lui Nicolae Dică în echipa sa. Cei doi au lucrat împreună şi la FCSB, cât timp Rădoi a fost principal acolo.
În acest moment, Dică e liber de contract, după ce a fost dat afară de la FC Argeş.
21 de ani au trecut de la ultima calificare a României la Mondiale, tricolorii fiind prezenţi ultima dată la CM 1998, găzduită de Franţa.