Qatar, într-o situaţie unică: Ce ne arată lista echipelor care vor fi la tragerea la sorţi pentru CM 2022
0De la ora 19.00 (TVR 1), planeta fotbalului va fi cu ochii pe Doha, acolo unde, într-o sală cu 2.000 de invitaţi, va avea loc un show total al cărui punct culminant va fi tragerea la sorţi pentru grupele Mondialului.
Când parcurgem lista echipelor care şi-au asigurat prezenţa în Qatar, vedem că, paradoxal, există o singură debutantă la un Mondial. Chiar gazda turneului!
În rest, cea mai spectaculoasă revenire aparţine Canadei, care va juca, din nou, la un Mondial după 36 de ani. Reprezentanta „Frunzei de arţar“ avea până acum o singură calificare la un Mondial, în 1986. După Canada, cel mai sărac palmares mondial dintre naţionalele calificate aparţine Senegalului, cu doar două prezenţe anterioare (2002, 2018).
Brazilia e singura echipă din lume care a fost la toate cele 21 de ediţii ale Mondialului de până acum, obţinând, de fiecare dată, biletele după preliminariile tradiţionale, fără a avea nevoie de vreun play-off. De asemenea, Seleção e singura reprezentativă care a câştigat Mondialul pe patru continente diferite: Europa (Suedia 1958), America de Sud (Chile 1962), de două ori în America de Nord (Mexic 1970, SUA 1994) şi o dată în Asia (Coreea de Sud & Japonia 2002).
8 stadioane vor găzdui meciurile Mondialului din 2022: Lusail Iconic Stadium (80.000 de locuri), Al Bayt Stadium (60.000 de locuri), Stadium 974 (40.000 de locuri), Al Thumama Stadium (40.000 de locuri), Education City Stadium (45.350 de locuri), Ahmed bin Ali Stadium (44.740 de locuri), Khalifa International Stadium (40.000 de locuri), Al Janoub Stadium (40.000 de locuri).
Urnele tragerii la sorţi
*Urna 1: Qatar (în calitate de gazda turneului), Brazilia, Belgia, Franţa, Argentina, Anglia, Spania, Portugalia
*Urna 2: Olanda, Danemarca, Mexic, Germania, SUA, Uruguay, Elveţia, Croaţia
*Urna 3: Senegal, Iran, Japonia, Maroc, Serbia, Polonia, Coreea de Sud, Tunisia
*Urna 4: Canada, Camerun, Ecuador, Arabia Saudită, Ghana, câştigător play-off America de Nord - Oceania, câştigător play-off Europa, câştigător play-off America de Sud - Asia
Meciurile care vor stabili ultimele trei calificate
ASIA
*7 iunie: Emiratele Arabe Unite - Australia
Se va juca într-o singură manşă, la Doha (Qatar). Învingătoarea avansează la barajul intercontinental.
EUROPA
*Iunie (data exactă va fi stabilită ulterior): Scoţia - Ucraina
Se va juca într-o singură manşă, la Glasgow. Învingătoarea va întâlni Ţara Galilor, în deplasare, în meciul decisiv de calificare.
BARAJELE INTERCONTINENTALE
*13/14 iunie (Asia - America de Sud): Emiratele Arabe Unite / Australia - Peru
*13/14 iunie (America de Nord - Oceania): Costa Rica - Noua Zeelandă
Ambele partide se vor juca într-o singură manşă, la Doha (Qatar)
Primul Mondial care se va juca în iarnă
*Faza grupelor: 21 noiembrie - 2 decembrie
*Optimi: 3-6 decembrie
*Sferturi: 9-10 decembrie
*Semifinale: 13-14 decembrie
*Finala mică: 17 decembrie
*Finala: 18 decembrie