Promisiune pentru Euro 2016: "Marchez un gol la turneul final. M-am maturizat"

Denis Alibec, poate cel mai bun vârf din campionatul intern, a împlinit 25 de ani pe 5 ianuarie şi crede că va face o figură frumoasă la Euro 2016.

Într-un interviu acordat pentru siteul frf.ro, Alibec se declară încrezător în perspectiva turneului final şi dezvăluie multe amănunte interesante din cariera sa.  

Denis, ce e diferit la echipa naţională faţă de echipa de club?
- În mod clar există mai multă concentrare. E mult mai puţin timp, aşa că, poate şi inconştient, te mobilizezi şi vrei să arăţi cât mai mult, cât mai repede. Dar intervine şi un risc uriaş în situaţia asta: te pot copleşi emoţiile.

Dar care ar fi diferenţa dintre un cantonament pentru România şi unul pentru echipa de club?
Clar, depinde de felul în care percepe fiecare. Mie îmi par mai stricte cumva aceste cantonamente cu tricolorii. Şi ai nevoie de aşa ceva, de perioade mai intense şi mai stricte.

Ai 25 de ani, nu mai eşti un puşti. Sincer, cât afectează jocul unui fotbalist zvonurile unui transfer?
Depinde şi de jucător, înainte de orice. Pe mine, îţi spun foarte sincer, nu mă afectează absolut deloc. S-a vorbit mereu ba de un transfer al meu la FC Steaua, ba de echipe din străinătate care mă vor. Mă refer la sezonul acesta. Şi uite cât am marcat până acum, am avut un sezon foarte bun!

Dacă ai fi propriul impresar, care sunt cele mai importante calităţi ale jucătorului Alibec?
Tehnică, şut bun, viziune a jocului.

Se împlinesc 6 ani de la capitolul Inter Milano al carierei tale. Care e cel mai important lucru cu care ai rămas din acea perioadă?
Poate că nu voi fi crezut, dar acesta e adevărul: perioada la Astra m-a maturizat cel mai mult! Abia aici am învăţat să fiu eu însumi. Poate că m-am maturizat mai târziu, dar măcar, acum, poate şi spunând acest lucru, mă crezi că e aşa :) Mai mult decât Inter Milano, evoluţia mea poate fi rezumată aşa: Hagi mi-a băgat minţile în cap la Viitorul, iar la Astra m-am maturizat.

În 2013 erai în cantonamentul lui Victor Piţurcă din Spania, unul similar celui de acum. Din postura de jurnalist, te rugam să pui o etichetă pentru câteva momente din cariera ta. Ai spus aşa: 2008 - debutul în Liga 1 pentru Farul – “prea cuminte”. Apoi: 2009 - transfereul la Inter – “prea euforic”, 2010 – debutul în serie A – “fotbal adevărat”, 2011 – împrumutul la Mechelen – “dezamăgire uriaşă”, 2012 – Piţurcă te convoacă – “echilibru”. Ce punem la 2016?
Chiar cred că am rezumat corect perioadele, dacă mă gândesc şi acum. Pentru 2016... Notează, că peste câţiva ani vreau să facem iar exerciţiul ăsta! Pentru 2016: stăpân pe mine, matur şi fericit.

Unde e şi ce face Alibec la 30 de ani?
În Spania, joacă în Primera, împotriva Barcelonei.

Dar la 40 de ani?
Eu îmi doresc tare mult să devin antrenor, dar dacă dau de jucători ca mine, nu îmi va fi uşor în meseria asta!

Care e golul preferat dintre toate pe care le-ai marcat?
Au fost multe frumoase, poate cele mai frumoase la Inter Milano Primavera. Dar cred că cea mai reuşită execuţie a fost golul împotriva Petrolului, din sezonul acesta. Pasa lungă a lui Budescu şi şutul meu din unghi, în colţul opus. A semănat puţin cu celebrul gol al lui Van Basten.

Dintre toţi mijlocaşii alături de care ai jucat, care e cel care te-a pus cel mai bine în valoare?
Budescu, în mod clar.

Dar cel mai dificil fundaş pe care l-ai întâlnit?
Unul cu care m-am întâlnit doar la antrenament. Walter Samuel de la Inter. Imposibil de trecut. Zid-zid!

Mai ”dai din mâini degeaba”? În 2013 spuneai că e cel mai mare defect al tău gestul acesta de nemulţumire, pe teren. Şi mărturiseai că toţi antrenorii pe care i-ai avut ţi-au atras atenţia.
A rămas cel mai mare defect! Când nu-mi convin deciziile arbitrului sau sunt nemulţumit de jocul meu, dau din mâini. Chiar trebuie să mă opresc. Dacă tot mă enervez, măcar să nu mai reacţionez aşa...

Ce parte îţi place cel mai mult la un antrenament?

Miuţa. Orice exerciţiu cu mingea.

Şi care te enervează cel mai mult?
Încălzirea, dacă se lungeşte foarte mult.

Cum e să lucrezi la antrenamente într-o formulă inedită cu trei antrenori secunzi şi cu unul principal?
E o situaţie care te obligă să fii mereu concentrat şi implicat, 100%! Fiecare secundă are intensitate maximă la lot.

Iulie 2010, mii de oameni la antrenamentul lui Inter, eşti pe teren. Cum e să joci fără prea mulţi suporteri în tribune la Giurgiu?
Am avut şi câte 8.000 de fani la antrenamentele lui Inter! La Giurgiu cred că merităm mai mult din punct de vedere al publicului. Foarte mulţi din oraş ne spun că nu suntem echipa lor, că Astra Giurgiu nu e Dunărea Giurgiu. Să nu se supere pe mine, dar asta nu e mentalitate tocmai profesionistă. Dragostea se şi câştigă, iar Astra cred că o merită.

Cum vezi ideea ca echipa naţională să dispute meciuri şi în alte oraşe decât Bucureşti? Cu Insulele Feroe am jucat la Ploieşti, în preliminariile Euro 2016.
Eu îmi doresc asta, e o bucurie pentru toţi românii, până la urmă, echipa naţională. Dar îmi pare rău că nu prea avem stadioane mari. La meciurile naţionalei e plin stadionul aproape mereu.

Până în 2006 ai fost junior la Callatis Mangalia, acolo unde, în sezonul 2003-2004, a jucat Cristi Săpunaru, împrumutat de la Rapid. Ce amintiri ai?
Eu eram un copil, aveam doar 12 ani, nu prea aveam curaj să mă bag în seamă. Uite, n-am apucat să povestim, eu şi Cristi, despre perioada aceea, bine că mi-ai amintit! Ştiu că el a venit la noi fiind considerat atacant.

În cele două meciuri pentru Inter Milano în Serie A ai avut adversari doi fotbalişti cu care te-ai putea reîntâlni la Euro. Elveţienii Gelson, atunci la Chievo, şi Lichtsteiner, atunci jucător pentru Lazio. Ce-ţi aminteşti despre ei?
Ştiu că m-am ciondănit prin careu cu Lichtsteiner, zicea că l-am lovit cu cotul. E fotbalist impresionant, are şi viteză, şi forţă.

S-a tot vorbit despre o criză ofensivă a echipei naţionale. Teoretic avem soluţii: Alibec, Andone, Stancu, Rusescu, Keşeru, Marica... Atacanţi cu profiluri diferite, chiar. Cum evaluezi situaţia?
Au fost meciuri cu miză mare în aceste preliminarii, nimeni nu şi-a dorit să pericliteze calificarea pentru atacuri care implică riscuri. N-am primit gol, ne-am concentrat pe asta, poate că în unele momente nici nu mai aveam suflu pentru atac. Dar, serios, nu văd o problemă în ofensivă, veţi vedea la Euro!

În 2013 mi-ai povestit că în copilărie chiar ai visat că joci pentru România, la Euro 2000, şi înscrii. Eşti destul de aproape de un vis împlinit, cu modificările de rigoare?
Dacă sunt convocat şi dacă voi fi folosit, cred şi simt că o să înscriu în Franţa! Promit!

Cum ar suna povestea ta despre Euro 2016, spusă peste ani prietenilor, mamei, copiilor tăi, poate?

Am fost campion european cu România. Mi-aş dori mult să aibă acest titlu. Poveştile sunt poveşti şi ar trebui să fie aşa, nu? Dacă vrem să fie o poveste care s-a întâmplat, atunci o să le spun aşa: am marcat în finală, poate că n-am câştigat noi trofeul, dar am marcat.