Procedura disciplinara impotriva clubului Chelsea pentru declaratii false | adevarul.ro

Procedura disciplinara impotriva clubului Chelsea pentru declaratii false

Publicat:
Ultima actualizare:
0

UEFA a deschis o procedura disciplinara impotriva clubului Chelsea Londra, a managerului Jose Mourinho, antrenorului secund Steven Clarke si responsabilului cu securitatea, Les Miles, pentru

UEFA a deschis o procedura disciplinara impotriva clubului Chelsea Londra, a managerului Jose Mourinho, antrenorului secund Steven Clarke si responsabilului cu securitatea, Les Miles, pentru declaratiile false facute dupa meciul cu FC Barcelona, din prima mansa a optimilor L.C. "UEFA a deschis o procedura disciplinara impotriva clubului Chelsea, a lui Jose Mourinho, Steven Clarke si Les Miles pentru declaratiile false facute dupa meciul cu FC Barcelona", a anuntat UEFA. In timpul partidei castigate, cu scorul de 2-1, de FC Barcelona, arbitrul Anders Frisk i-a acordat al doilea cartonas galben lui Didier Drogba, in momentul in care Chelsea conducea cu 1-0. Gruparea catalana a castigat meciul de pe 23 februarie cu scorul de 2-1, dar a fost eliminata din Liga Campionilor dupa ce a pierdut partida de la Londra cu scorul de 2-4. Eliminarea lui Drobga a declansat reactii de furie din partea suporterilor echipei Chelsea si a antrenorului Jose Mourinho, care a afirmat ca l-a vazut pe tehnicianul echipei FC Barcelona, Frank Rijkaard, intrand la pauza in vestiarul arbitrilor. Ulterior, Anders Frisk si-a anuntat retragerea din activitate. Potrivit BBC, forul european a analizat plangerea formulata de Chelsea cu privire la faptul ca Rijkaard ar fi discutat cu Frisk in vestiarul arbitrilor si a considerat ca acuzatiile sunt nefondate. "Chelsea a permis staff-ului sau tehnic sa creeze o atmosfera negativa intre cele doua echipe si sa faca presiuni asupra arbitrilor", se mentioneaza in comunicatul UEFA. Decizia Comisiei de Disciplina a UEFA va fi anuntata pe 31 martie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite