Primă de 20.000 de dolari pentru victorie | adevarul.ro

Primă de 20.000 de dolari pentru victorie

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, miercuri noapte, la sosirea din Ucraina, că nu putea fi învins de ziua Sfintei Cruci. "Le-am spus jucătorilor înainte de meci prima de victorie, 20.000 de

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, miercuri noapte, la sosirea din Ucraina, că nu putea fi învins de ziua Sfintei Cruci. "Le-am spus jucătorilor înainte de meci prima de victorie, 20.000 de dolari, şi i-am motivat psihic. Le-am zis că au ajuns unde am vrut şi să nu aibă emoţii, că nu au de ce. Apoi, l-am luat pe Dică deoparte şi i-am spus că o să le dau ceva şi la egal. A fost un joc psihologic. Oricum, egalul nu există pentru mine, şi aşa va fi şi cu Lyon şi Real", a spus Becali, care a recunoscut că scorul nu reprezintă diferenţa de valoare dintre cele două echipe. "Aici a fost puterea lui Dumnezeu. Ne-a ieşit totul. Am dat gol repede, apoi din lovitură liberă, cum Steaua n-a mai dat de mult. Am făcut oameni fericiţi. Nici nu îmi vine să cred. Rezultatul a făcut înconjurul Europei, iar noi mergem spre Vest deja. Echipele care au făcut scor au învins acasă, noi am

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite