Preşedintele FR Handbal cere sprijinul Guvernului pentru salvarea Oltchimului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Speranţele pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea vin din partea statului: Cristian Gaţu a cerut ajutorul premierului Victor Ponta pentru salvarea echipei de handbal FOTO Mediafax
Speranţele pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea vin din partea statului: Cristian Gaţu a cerut ajutorul premierului Victor Ponta pentru salvarea echipei de handbal FOTO Mediafax

SummaryPreşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, i-a adresat o scrisoare o scrisoare premierului României Victor Ponta şi preşedintelui ANST, Carmen Tocală, prin care solicită celor doi sprijin pentru campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicul Vâlcea, care se confruntă cu grave probleme financiare.

Situaţia financiară dezastruoasă de la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi riscul ca echipa vâlceană să nu mai joace în Liga Campionilor l-au determinat pe preşedintele FR Handbal, Cristi Gaţu, să apeleze la şefii ANST şi la primul ministru al României pentru a salva clubul de la faliment. Gaţu a precizat că echipa de handbal este un brand naţional şi tocmai din acest motiv merită să fie sprijintă de către stat.

„Situaţia echipei este gravă. Am făcut un memoriu către Carmen Tocală, la ANST, cu rugămintea să-l trimită mai departe către Ministerul Economiei, care se ocupă de privatizarea Oltchim, dar şi către primul ministru Victor Ponta. Eu nu pot, şi nimeni nu poate interveni, în procedurile de privatizare ale combinatului, dar am făcut o prezentare a istoricului echipei. Oltchim este un brand naţional, e singura echipă care se poate bate în prezent cu orice adversară din lume, este înscrisă în Liga Campionilor, cu obiectiv de a câştiga trofeul, iar dacă va fi retrasă şi se va desfiinţa, EHF va dicta o amendă considerabilă, plus o interdicţie pentru cluburile româneşti în cupele europene”, a spus Cristian Gaţu.
Preşedintele FR Handbal solicită premierului României să impună viitorului cumpărător al combinatului Oltchim condiţia susţinerii financiare a echipei de handbal.
„Am solicitat Ministerului Economiei ca oricine va fi cîştigătorul privatizării să fie obligat să respecte o clauză, care să prevadă menţinerea echipei Oltchim la standarde internaţionale, pe o perioadă de cinci ani. Noi, dar şi iubitorii de handbal, căutăm soluţii pentru găsirea sumei de 3 milioane de euro, cît reprezintă contractele jucătoarelor pe un an, astfel că am mai cerut prin acest memoriu ca un nou sponsor să fie scutit de impozite, tot timp de un an, astfel ca acest buget să fie jumătate. Ar conta enorm”, a mai declarat Gaţu.

Preşedintele Oltchim Râmnicu Vâlcea a declarat că echipa de handbal pe care o conduce are mai probleme financiare din cauză că nu va mai fi susţinută de combinatul Oltchim. Din acest motiv, şansele ca handbalistele vâlcence să evolueze în Liga Campionilor sunt aproape nule.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite