Premierul anunţă eliminarea sporul antistres pentru magistraţi | adevarul.ro

Premierul anunţă eliminarea sporul antistres pentru magistraţi

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Premierul Emil Boc a anunţat în această seară, la Prima TV, că cele mai multe sporuri, inclusiv sporul "antistres" de care beneficiază magistraţii, vor fi eliminate prin legea salarizării unice, care va fi finalizată până la începutul lunii mai.

Potrivit prim-ministrului, citat de NewsIn, majoritatea sporurilor din actuala legislaţie sunt "imorale", dar că problema se poate rezolva numai prin adoptarea Legii salarizării unice.

Întrebat dacă va fi eliminat sporul antistres al magistraţilor, Emil Boc a ţinut să precizeze că nu doreşte să blameze justiţia şi că are încredere în capacitatea acesteia de a face dreptate, însă a subliniat că nu vor mai exista demnitari care să beneficieze de legi speciale, iar toate sporurile de acest tip vor fi eliminate odată cu adoptarea proiectului legii salarizării unice.

Premierul a menţionat că vor exista discuţii cu sindicatele pe tema acestui proiect de lege, ce se doreşte finalizat până în mai.

"Proiectul va intra apoi în Parlament şi va rezolva o problemă importantă, astfel că nu vom mai avea o utilizare abuzivă a banului public. Nu vreau să blamez în bloc, însă fiecare să ia salariu pe măsura muncii sale", a declarat Boc.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite