Preliminarii CM 2022 România - Macedonia de Nord 3-2 / Hagi a explicat gestul făcut după marcarea golului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis

Mijlocaşul Ianis Hagi a declarat, joi seară, că este fericit pentru că a reuşit să marcheze primul său gol pentru România în meciul cu Macedonia de Nord.

De asemenea, jucătorul lui Glasgow Rangers a explicat ce a vrut să simbolizeze degetul dus la gură imediat după reuşita care a adus României toate cele trei puncte.

"Ultimele 15 minute nu am fost  atenţi, dar e o greşeală din partea echipei. Sunt fericit că am reuşit să marchez golul victoriei, obiectivul nostru este să ne calificăm la Mondiale. Dar să nu uităm că e primul meci, mai avem nouă. Credem mult în calificare. Am pus degetul la gură după gol pentru că am vrut să arăt că între mine şi Mister nu există nimic. Avem acelaşi interes. La 2-2 am înleţes că trebuie să-mi ajut echipa, rolul meu este să fac diferenţa", a declarat Hagi la Pro TV.

Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (1-0), selecţionata Macedoniei de Nord, în prima etapă a grupei J din preliminariile europene ale Cupei Mondiale din 2022.

România a condus cu 2-0 şi a fost egalată într-un interval de două minute, dar Ianis Hagi a reuşit să aducă victoria înscriind spre final.

Au marcat Florin Tănase ’28, Valentin Mihăilă ’50 şi Ianis Hagi ’86 pentru tricolori, respectiv Ademi ’82 şi Trajkovski ’83 pentru oaspeţi.

Citeşte şi 

Preliminarii CM 2022 România - Macedonia de Nord 3-2: Start lansat! VIDEO

Rădoi: "A fost un thriller, ne-a trecut glonţul pe la cap"

România: 1. Niţă – 4. Popescu, 15. Burcă, 6. Chiricheş-cpt., 11. Bancu – 18. Marin, 7. Stanciu – 20. Man, 19. Tănase, 23. Coman – 13. Keşeru. Selecţioner: Mirel Rădoi

Rezerve: 12. Lazar, 16. Radu – 2. Mogoş, 3. Toşca, 5. Nedelcearu, 8. Cicâldău, 9. Puşcaş, 10. Maxim, 14. Hagi, 17. Bicfalvi, 21. Mihăilă, 22. Camora

Macedonia de Nord: 1. Dimitrievski – 2. Bejtulai, 6. Musliu, 4. Ristevski – 13. Ristovski, 16. Nikolov, 17. Bardi, 8. Alioski – 21. Elmas – 10. Pandev, 23. Nestorovski. Selecţioner: Igor Angelovski.

Rezerve: 12. Bogatinov, 22. Siskovski - 3. Askovski, 5. Ademi, 7. Radeski, 9. Trajkovski, 11. Hasani, 14. Ibraimi, 15. Avramovski, 18. Stojanovski, 19. Velkoski, 20. Spirovski.

Următoarele meciuri ale tricolorilor din această lună

*28 martie: România – Germania, ora 21.45

*31 martie: Armenia – România, ora 19.00

Meciurile vor fi transmise de Pro TV şi de Radio România Actualităţi.

Rezultatele celorlalte meciuri disputate, joi, în grupa J:

Germania – Islanda 3-0

Au marcat: Goretzka ‘3, Havertz ‘7, Gundogan ‘56

Liechtenstein – Armenia 0-1

A marcat: Frommelt ’83 (autogol)

Clasament:

1. Germania 3p, 2. România 3p, 3. Armenia 3p, 4. Liechtenstein 0p, 5. Macedonia de Nord 0p, 6. Islanda 0p

Următoarea etapă se va juca duminică şi programează următoarele meciuri:

România – Germania

Armenia – Islanda

Macedonia de Nord – Liechtenstein.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite