PORTRET Adrian Ghişoiu este dublu campion european la haltere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Halterofilul braşovean are în palmares peste 30 de trofee cucerite în patru ani, dar cele mai importante titluri le-a câştigat în 2010, la Campionatele Europene de juniori şi tineret din Cipru.

Experienţa campionului european în haltere a început în urmă cu patru ani, dar sportul a reprezentat dintotdeauna o prioritate în viaţa lui Adrian Ghişoiu.

La vârsta de opt ani, braşoveanul era pasionat de gimnastică, sport pe care l-a practicat câţiva ani. Fiind o fire energică, sportivul originar din Lunca Câlnicului s-a simţit atras de haltere la vârsta de 16 ani.

Nişte prieteni de familie mi-au propus să fac acest sport şi m-a încântat ideea. Nu prea ştiam eu ce însemna să practici haltere, mă gândeam doar că o să fac muşchi şi o să am un corp armonios.

Pe 14 ianuarie 2006 am intrat, în premieră, într-o sală în care se practicau halterele. Mi-a plăcut din prima şi nu mi s-a părut deloc dificil", îşi aminteşte campionul braşovean.

Progrese rapide

image

Legitimat la CSM Braşov, Adrian Ghişoiu îl are ca antrenor pe Ludovic Orban, tehnician căruia îi datorează foarte multe. „Fără sprijinul lui nu aş fi reuşit să ajung unde sunt acum. M-a susţinut din toate punctele de vedere, material, personal, nu doar pe plan sportiv", precizează adolescentul.

Datorită talentului şi muncii intense, Adrian Ghişoiu a ajuns, treptat, la lotul naţional de juniori, dar şi la lotul olimpic. În perioada 1 iunie 2008 - 1 iunie 2010, braşoveanul a evoluat la concursuri cu dublă legitimare CSM Braşov - Steaua.

Prima competiţie externă a venit în 2007, atunci când halterofilul, de la poalele Tâmpei, a participat la Campionatele Europene de cadeţi, din Italia, de la Pavia. „Diferenţa dintre concursurile din ţară şi ceea ce am găsit în Italia era foarte mare.

Totul era diferit, de la organizare la valoarea sportivilor sau infrastructură. A fost o experienţă utilă şi doar participând la astfel de competiţii pot progresa", crede tânărul.

Adrian Ghişoiu a suferit cea mai mare dezamăgire anul trecut, atunci când a luat parte la Campionatul Mondial de juniori, din Bulgaria (Sofia). „M-am pregătit foarte bine pentru acest concurs, dar am ratat de puţin podiumul.

Trebuia să câştig cel puţin două medalii, dar nu a fost să fie. Am terminat pe locul patru la smuls. Am fost foarte supărat după experienţa neplăcută din Bulgaria", a declarat Ghişoiu.

Succes în Cipru

Şi-a luat însă revanşa la finalul anului 2010, în Cipru. La competiţia de la Limassol, Adrian Ghişoiu a cucerit medalia de aur la stilul smuls (151 kg) şi la total (331 kg), dar şi o medalie de bronz la aruncat (180 kg).

Smuls este stilul meu favorit şi, sincer, mă aşteptam să câştig cel puţin o medalie, dar nu mă gândeam că o să devin campion european. A fost o surpriză plăcută chiar şi pentru mine.

Am avut mari emoţii înainte de concurs, dar când intru la bară uit de tot şi mă concentrez doar la ceea ce am de făcut", povesteşte Adrian, care vrea să participe la Europenele de seniori, din Rusia, în aprilie anul acesta.

image

Întrebări şi răspunsuri

Cât durează antrenamentele şi în ce constau?

De obicei, mă antrenez cam 15 ore pe săptămână, iar în cadrul acestor şedinţe tehnice ridic aproximativ 20 de tone. Se pune foarte mult accent pe probele fizice, acolo unde trebuie să fac genuflexiuni cu halterele. După-amiaza avem probele tehnice.

Ce planuri de viitor ai?

În luna mai vreau să dau BAC-ul sportivilor, iar apoi, dacă îl iau, să mă înscriu la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Îmi doresc foarte mult să rământ tot în acest domeniu şi visez să devin antrenor. Îmi place să dau indicaţii şi să-i pregătesc pe ceilalţi sportivi.

Ce-i place

„Îmi place să ies în oraş,  să socializez şi să-mi fac foarte mulţi prieteni. Îmi place mâncarea gătită. Ascult orice fel de muzică, în special cea care se difuzează la radio. Îmi plac filmele de acţiune şi comediile", a menţionat campionul.

Ce nu-i place

„Nu-mi place să pierd timpul aiurea. Detest monotonia. Urăsc să mă plictisesc.   Nu-mi plac manelele sau muzica rock. Detest scandalul şi nu-mi place să intru în conflict cu nimeni. Nu imi place mâncarea de tip fast-food", a conchis Adrian Ghişoiu.

PROFIL

Născut. 28 aprilie 1990, Lunca Câlnicului.

Familie. Părinţi, are un frate şi o soră.

Studii. Colegiul „Ţara Bârsei", din Prejmer.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite