Poezie şi fotbal: Mircea Dinescu se asociază cu Football Museum Bucharest. Ce înseamnă implicarea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Dinescu
Mircea Dinescu

Mircea Dinescu, fondatorul „Lacrimi şi Sfinţi” şi al „Portului Cultural Cetate”, va crea experienţe culinare unice dedicate vizitatorilor Football Museum Bucharest. Cafeneaua şi bistro-ul Football Museum Bucharest vor fi deschise, în această vară, în Centrul Vechi al Bucureştiului.

Football Museum Bucharest, primul muzeu din România dedicat fotbalului, şi Mircea Dinescu, deţinătorul mai multor restaurante unice în România, anunţă semnarea unui parteneriat pentru managementul bistro-ului şi cafenelei Football Museum Bucharest. Noul parteneriat va aduce clienţilor bistro-ului o ofertă gastronomică atipică, bazată pe conceptul „farm-to-table”. 

„Le zic de pe acum bun-venit noilor vecini de la Football Museum Bucharest şi sunt sigur că vom face echipă bună. Mâncarea bună şi poveştile frumoase ale fotbalului au mers mână-n mână de la bun început, deci vă aşteptăm la muzeu începând cu această vară pentru a vă trata papilele cu o experienţă unică”, a declarat Mircea Dinescu, Fondator Lacrimi şi Sfinţi şi Port Cultural Cetate.

Noul proiect se adaugă la portofoliul de concepte unice HoReCa al echipei coordonate de Mircea Dinescu, ce include restaurantul Lacrimi şi Sfinţi, unul dintre punctele de atracţie ale Centrului Vechi din Bucureşti, şi Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj), vechiul port agricol de la malul Dunării readus la viaţă de poet şi echipa sa.

Gagiu

„Ne dorim colaborarea cu alţi antreprenori şi instituţii locale care vor să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităţii. Vrem să oferim vizitatorilor români şi străini experienţe diferite, dar şi savuroase. De aceea, suntem încântaţi să avem alături de noi, încă de la începutul proiectului, un partener care ne împărtăşeşte nu doar pasiunea pentru gastronomie autohtonă de calitate, ci şi pentru fotbal. Lacrimi şi Sfinţi, precum şi Portul Cultural Cetate sunt poveşti de succes ale categoriei HoReCa din România, şi ne bucură să avem alături de noi pe domnul Mircea Dinescu, dar şi echipa dumnealui de management”, a declarat Tiziana Gagiu (foto), Head of Partnerships & Communication Football Museum Bucharest.

Cu o suprafaţă de 1.500 mp desfăşuraţi pe opt niveluri, Football Museum Bucharest va include spaţii expoziţionale, spaţiu dedicat evenimentelor private, bistro, cafenea şi fan shop aflate permanent la dispoziţia vizitatorilor, precum şi a celor care caută modalităţi diferite de petrecere a timpului liber în Centrul Vechi al Capitalei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite