Plecat de la 13 ani de acasă, Sinner plânge după cea mai dragă persoană: „Am pierdut lucruri și timp”

0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La 24 de ani, italianul Jannik Sinner domină autoritar clasamentul mondial în tenis. La Madrid, sportivul a câștigat al cincilea titlu consecutiv de Masters 1.000. A făcut-o chiar de Ziua Mamei.

Jannik și mama lui, în tribuna de la Wimbledon  FOTO Il Messaggero
Jannik și mama lui, în tribuna de la Wimbledon FOTO Il Messaggero

Întrebat la final despre mama lui, Siglinde, Jannik s-a emoționat: „Când aveam 13 ani, am luat decizia de a pleca de acasă și de a merge la antrenamente departe. A accepta că fiul tău pleacă și crește departe de tine este dificil pentru părinți, mai ales pentru o mamă. A fost greu pentru mine, dar a fost și mai greu pentru părinții mei.

Părinții vor să-și vadă copiii crescând. Plecând, am pierdut lucruri și timp pe care le-aș fi împărtășit cu ei, lucruri pe care mi-aș dori să le am înapoi. Bunicii mei materni sunt încă în viață și înțeleg perfect că mama vrea să petreacă cât mai mult timp cu ei, dar și eu aș vrea să petrec mai mult timp cu mama”.

Pregătit să bifeze alte două recorduri

Apoi, a făcut o referire la marele său rival din circuit, pe care pare că-l invidiază pentru faptul că are mai mereu familia alături: „Carlos Alcaraz călătorește întotdeauna cu o parte din familia sa, fratele său, tatăl său. Face o treabă excelentă, pentru că atunci când cineva nu mai este acolo, regreți ceea ce ți-a lipsit. Aș vrea, de asemenea, să petrec mai mult timp cu fratele meu, părinții mei și prietenii mei, pentru că lucrurile se pot schimba brusc.

Mama este un model pentru mine, sunt foarte fericit că este aici. Ea și tatăl meu sunt o sursă de adevărată inspirație. Vreau să fiu ca ei, pentru că dacă pot face asta, atunci înseamnă că sunt o persoană bună. Sunt doar părinți, iar când sunt în preajma mea, mă simt foarte în siguranță. Când mă duc acasă, nu vorbim despre tenis, iar asta mă ajută”.

Dacă Sinner va triumfa și la turneul pe zgură de la Roma, îi va „răpi” două recorduri sârbului Novak Djokovic: va deveni cel mai tânăr tenismen care câștigă nouă titluri de categoria Masters 1.000 (sârbul a făcut-o la 25 de ani, iar el are 24) și primul care ajunge la 34 de victorii consecutive. Acum are 28, iar „Nole” s-a oprit la 31. Sinner început să câștige pe 7 martie, la Indian Wells, și de atunci nu s-a mai oprit. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite