Petrolul obține prima victorie în Superligă, după ce a dat de pământ cu Metaloglobus
0Petrolul a învins-o pe nou-promovata Metaloglobus Bucureşti cu scorul de 3-0 (3-0), vineri seara, în deplasare, la Clinceni, în deschiderea etapei a treia a Superligii de fotbal. A fost a doua înfrângere acasă a bucureștenilor, care în etapa trecută produseseră surpriza, remizând cu Hermannstadt.

Fundaşul german Kilian Ludewig (2) a deschis scorul cu o lovitură de cap la centrarea croatului Franjo Prce. Petrolul a majorat diferenţa prin fundaşul central beninez Yohan Roche (17), care a trimis imparabil din careul mic, după greşeli în lanţ ale defensivei bucureştene. Pentru ambii jucători acestea au fost primele goluri în Superligă.
Gheorghe Grozav (35 - penalty) a marcat al treilea gol al ploieştenilor, după ce Bruno Carvalho a comis henţ la şutul lui Konstantinos Doumtsios, infracţiune semnalizată din camera VAR. Petrolul a mai ratat în prima repriză prin Ludewig, singur cu portarul George Gavrilaş (25), după o gafă a fundaşului George Caramalău, după care Alin Boţogan a trimis pe lângă poartă.
Metaloglobus a jucat mai bine după pauză şi a avut şi câteva ocazii de gol, cele mai mari fiind ratate de Laurenţiu Liş (82), blocat in extremis de Paul Papp, şi de Dragoş Huiban (83), care a trimis în bară. Oaspeţii au mai ratat o ocazie mare, prin Adrian Chică-Roşă (89), blocat salvator de Gavrilaş.
Arbitrul, transportat la spital cu ambulanța
Ludewig a marcat al treilea cel mai rapid gol din acest sezon (un minut şi 57 de secunde), fiind devansat de autogolul lui Maxime Sivis (Dinamo) pentru FK Csikszereda, în prima etapă (2-2), după un minut şi 54 de secunde, şi golul înscris de Răzvan Tănasă (Farul), cu Oţelul Galaţi (3-2), după un minut şi 25 de secunde, scrie Agerpres.
Un moment rar văzut s-a produs în minutul 41, când arbitrul asistent Adrian Vornicu şi-a dislocat cotul drept şi a fost nevoie de intervenţia ambulanţei, care l-a transportat la spital. Locul său a fost luat de al patrulea oficial, Claudiu Marcu.
Petrolul a obţinut prima sa victorie din acest sezon, după remiza cu Oţelul de la Galaţi şi eşecul de acasă cu FCSB.
Metaloglobus - Petrolul 0-3 (0-3)
Arena 1 - Clinceni
Au marcat: Ludewig (2), Roche (17), Grozav (35 - penalty).