Petre Grigoraş: „Jucătorii n-au nevoie de motivaţie înaintea meciului cu Steaua“
0Oţelul Galaţi - Steaua / Roş-albaştrii vor întâlni fotbaliştii lui Petre Grigoraş în următoarea etapă din Liga I, într-un meci care se va desfăşura luni, începând cu ora 21.30.
Tehnicianul gălăţenilor a vorbit pentru Sport Total FM despre meciul cu roş-albaştri: „Nu am de ce să mă tem de Steaua, nu sunt la primul meci de asemena anvergură. Este cea mai în formă echipă din România, nu noi vom avea presiunea de rezultat. Eu pregătesc meciurile în acelaşi fel, dar, fară să jignesc vreun adversar, jucătorii se motivează singuri în funcţie de echipa cu care vor juca. Şi eu am fost fotbalist şi vă spun că atunci când jucam cu Dinamo sau cu Steaua, nu trebuia să fim prea mult motivaţi de antrenor“.
Petre Grigoraş nu ar fi nemulţumit de un eventual rezultat de egalitate: „Ca să ajungi să scoţi un rezultat pozitiv cu Steaua, trebuie să joci la cel mai înalt nivel“. Gălăţenii ocupă locul 10 în Liga I, cu 28 de puncte acumulate în 23 de etape disputate, iar Steaua este lider detaşat, la 12 puncte avans faţă de următoarea clasată.