Petre Grigoraş îl atacă şi el pe Gigi Becali
După ce Gigi Becali a afirmat că meciul Dinamo - Oţelul, din etapa a 15-a, scor 3-0, a fost unul "amical", antrenorul gălăţenilor, Petre Grigoraş, a reacţionat dur la adresa patronului
După ce Gigi Becali a afirmat că meciul Dinamo - Oţelul, din etapa a 15-a, scor 3-0, a fost unul "amical", antrenorul gălăţenilor, Petre Grigoraş, a reacţionat dur la adresa patronului stelist. "Pe Gigi Becali nu-l mai bag de mult în seamă, chiar dacă patronează cea mai galonată echipă din fotbalul românesc. Este totuşi un om valoros, dar mi-a dovedit că se pricepe mai bine la altele, decât la fotbal", a declarat Grigoraş. La rândul său, directorul general adjunct al Oţelului, Cătălin Tofan, a replicat: "Derapajele verbale ale unor oameni iresponsabili, precum Gigi Becali, nu mai trebuie comentate. A fost o răbufnire a lui, datorată rezultatului din meciul cu noi şi probabil a evoluţiilor Stelei din ultima perioadă". (M.P.)





















































