Pe ce stadioane se vor juca meciurile din Campionatul European, găzduit de România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campionatul European U19 urmează să fie găzduit de România FOTO news.ro
Campionatul European U19 urmează să fie găzduit de România FOTO news.ro

România va găzdui Campionatul European de juniori, programat peste doi ani, fiind deja stabilite cele patru stadioane pe care se vor disputa meciurile.

Turneul final al EURO U19 este programat în luna iulie a anului 2021 şi va reuni opt echipe, urmând să se joace un total de 15 partide. 

Echipa naţională a României este calificată direct, datorită ipostazei de ţară gazdă, partidele urmând să se dispute, în principiu, pe patru stadioane din Capitală, Ploieşti şi Voluntari. Decizia va fi confirmată de UEFA, în urma unor vizite făcute de reprezentanţii forului european, la finalul acestui an. 

Iată care sunt arenele selectate:

Stadionul „Ilie Oană” (Ploieşti, 15.073 locuri);
Stadionul „Giuleşti” (Bucureşti, 14.047 locuri);
Stadionul Arcul de Triumf (Bucureşti, 8.155 locuri);
Stadionul „Anghel Iordănescu” (Voluntari, 4.518 locuri).

De-a lungul timpului, la EURO U19 s-au remarcat fotbalişti precum Paul Scholes, Gary Neville, Thierry Henry, David Trezeguet, Gianluigi Buffon, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Kylian Mbappe, Sergio Ramos sau Gerard Pique. Altfel spus, în 2021, vom putea urmări cu ochii noştri viitorii mari fotbalişti mondiali. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite