Patronul Stelei a început să-l regrete pe Victor Piţurcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Latifundiarul din Pipera a mărturisit, ieri, că nu a reuşit să înţeleagă de ce a ales Victor Piţurcă să părăsească echipa într-un moment în care era pe val. „Cred că Piţurcă avea maximum de puncte acum.

Piţurcă este unul dintre cei mai mari antrenori ai Europei, dar are tâmpeniile lui. Probabil că dracu' l-a pus să nu stea aici la Bucureşti lângă familie, la o echipă pe care o iubeşte", a spus Becali.

Europarlamentarul susţine însă că nu putea fi de acord cu proiectul lui Piţi, întrucât fostul selecţioner nu i-a garantat câştigarea campionatului încă din acest sezon.

„Piţurcă a preluat echipa din mers. El mi-a spus de un proiect pe termen lung abia după primul stagiu de pregătire. Mi-a spus că obiectivul din primul an este clasarea pe locurile I-III. M-am blocat. I-am spus că bag cinci milioane, dar vreau locul să iau campionatul. Ilie a avut dreptate: la Steaua ori eşti pe primul loc, ori pleci!", a mai spus patronul din Ghencea.

"Nu exclud soluţia Lăcătuş, dar nu vreau să mă grăbesc. Este greu să refuzi Steaua. Şi lui Dan Petrescu îi e greu să refuze Steaua."
Gigi Becali
patron Steaua

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite