„Părinți care le dau aripi copiilor!”. Mărturii dureroase despre Jorge Messi: lecțiile de viață care au rămas cu Lionel | adevarul.ro

„Părinți care le dau aripi copiilor!”. Mărturii dureroase despre Jorge Messi: lecțiile de viață care au rămas cu Lionel

Publicat:
0
1 live

Jorge Messi s-a stins din viață la 68 de ani, în Rosario, după o lungă luptă cu cancerul pancreatic, potrivit presei argentiniene. Decesul său a fost confirmat de clinica în care se afla internat.

Lionel Messi, alături de părinții săi  Foto/Platforma X
Lionel Messi, alături de părinții săi Foto/Platforma X

Jorge a fost, pentru Lionel, mai mult decât tatăl care i-a gestionat cariera. A fost omul care i-a fost alături într-unul dintre cele mai importante momente ale copilăriei sale, când familia a plecat din Barcelona, iar el a ales să rămână în Spania alături de fiul său, în vârstă de doar 12 ani. Pentru lumea fotbalului, Jorge Messi a rămas cunoscut drept omul care a reprezentat interesele fiului său și a negociat în numele acestuia. În spatele imaginii de agent influent se afla însă un tată care a făcut sacrificii importante pentru ca Lionel să-și poată continua drumul în fotbal.

Această latură mai puțin cunoscută a lui Jorge Messi a fost scoasă în evidență chiar în ziua în care acesta a murit. Jurnaliștii Guillem Balague și Tancredi Palmeri, care au avut ocazia să cunoască familia Messi, au rememorat experiențele lor și au vorbit despre un părinte preocupat nu doar de succesul lui Leo, ci și de educația și caracterul acestuia.

Balague: „Jorge i-a insuflat fiului său valori solide!”

Dincolo de rolul său în cariera lui Lionel Messi, Jorge a fost și omul care a avut grijă ca fiul său să nu uite de lucrurile simple și de respectul față de cei din jur. Un episod povestit de Guillem Balague arată cât de mult a pus tatăl lui Leo preț pe aceste valori:

„Jorge l-a întrebat pe Leo, în vârstă de 12 ani, ce voia să facă: să se întoarcă la Rosario cu familia sau să rămână în Barcelona. Alegând să rămână, Jorge a rămas cu el, iar soția sa, Celia, a trebuit să se întoarcă împreună cu restul familiei. Imaginați-vă. A fost dezamăgit de mulți oameni pe parcursul încercării sale de a înțelege cum funcționează această afacere. I-a spus odată lui Leo să întoarcă mașina și să dea autografe fanilor, pe care Ronaldinho îi ignorase. Jorge era un om bun, care i-a insuflat fiului său valori solide!, a admis Balague.

Palmeri: „Există părinți care le dau aripi copiilor lor!”

Și jurnalistul italian Tancredi Palmeri și-a amintit un episod personal petrecut alături de Jorge Messi. Întâmplarea datează din 2010, când Palmeri a avut ocazia să se întâlnească și să discute cu tatăl starului argentinian.

„Voi adăuga o amintire personală: în 2010, în timp ce lucram în culisele tragerii la sorți a Ligii Campionilor, am vrut să fac o poză cu Messi după emisiune, dar nu am vrut să-l deranjez. M-am apropiat de tatăl său și am început să vorbim despre originile sale din Recanati. Apoi l-am întrebat dacă ar fi o problemă să fac o poză, iar el mi-a răspuns: „Haide, du-te și întreabă-l!”. Există părinți care își distrug copiii văzând în ei o găină cu ouă de aur, și există părinți care le dau aripi!, a rememorat și jurnalistul Palmeri.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite