Oţelul Galaţi a învins-o pe Universitatea Cluj, în faza play-out a Superligii

0
Publicat:

Oţelul Galaţi a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-out a Superligii de fotbal, transmite Agerpres.

Oţelul Galaţi - Universitatea Cluj 1-0, în faza play-out a Superligii FOTO Oțelul Galați
Oţelul Galaţi - Universitatea Cluj 1-0, în faza play-out a Superligii FOTO Oțelul Galați

Unicul gol al meciului a fost marcat de portughezul Frederic Maciel (40), cu un şut din unghi, după o minge respinsă greşit de Thalisson Kelven.

Maciel a primit al doilea cartonaş galben în min. 87.

Dan Nistor (Universitatea) a părăsit terenul în minutele adiţionale după ce a primit îngrijiri medicale în urma unei intervenţii periculoase a lui Samuel Teles (90+3), în urma căruia s-a ales cu nasul spart.

Victoria gălăţenilor vine după ce Oţelul a învins-o pe Universitatea cu 2-1 în urmă cu trei zile, în semifinalele Cupei României.

Oţelul are patru victorii şi un egal în play-out. ''U'' are două eşecuri şi două egaluri în ultimele patru etape.

În sezonul regulat, meciurile directe dintre cele două s-au încheiat cu egal la Galaţi (1-1) şi cu victoria Oţelului la Cluj-Napoca (1-0).

SC Oţelul Galaţi - FC Universitatea Cluj 1-0 (1-0), Stadion Oţelul - Galaţi

A marcat: Frederic Maciel (40).

Cartonaş roşu: Frederic Maciel (Oţelul, 87).

Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Adrian Popescu (Craiova); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iaşi)

Arbitru video: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitru asistent video: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ)

Observatori: Sorin Boca (Iaşi) - CCA, Adrian Pitu (Constanţa) - LPF

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite