OPINIE Dan, poliţistul rău: Căpitanul lui Dinamo a spus o prostie în numele luptei cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre sportivii de performanţă circulă o vorbă răutăcioasă („muşchii mei minte n-are“) cu care, bineînţeles, n-am cum să fiu de acord.

În primul rând, nu e OK să generalizezi, mai ales că, de-a lungul vieţii mele de reporter, am avut şansa să vorbesc cu nişte sportivi / foşti sportivi sclipitori. Ladislau Boloni, Cosmin Olăroiu, Carlos Queiroz sunt doar câteva exemple care îmi vin acum în cap.

Din păcate însă, adevărul e că sunt şi mulţi sportivi / foşti sportivi limitaţi. Şi, nefiind în stare să-şi cântărească vorbele înainte de a deschide gura, îşi dau nişte autogoluri destul de urâte.

Bine, în perioada asta pe care o trăim, mai există o categorie de oameni care participă la un soi de Mondial al Ipocriziei. 

Acum, nu ştiu dacă trebuie să-l pun pe Dan Savenco, handbalist la Dinamo, în a doua sau în a treia categorie, dar cert e că tocmai a zis o prostie. Mare cât el!

Deci, Dan Savenco, reprofilat poliţist zilele astea şi intrat în randul „Eroilor din linia I“, zice aşa: „Înainte nu vedeam pe nimeni alergând pe stradă, acum e plin. Cred că, după pandemia asta, o să avem o mulţime de campioni".

Aşa...

Deci, dragă Dan, înainte nu vedeai pe nimeni alergând pe stradă, pentru că alergam în parcuri. Acum, pentru că s-au închis parcurile, acolo îl vezi doar pe primarul Negoiţă, căruia, bineînţeles, n-ai îndrăzni să-i dai o amendă, că el e şefu'...

Şi pentru că s-au închis parcurile, oamenii s-au înghesuit pe trotuare. Acolo sunt:

*Pietonii

*Plimbătorii de câini

*Alergătorii

Că aşa a gândit Guvernul să încurajeze respectarea normelor de distanţare socială. Adică, închizând parcurile, unde erau kilometri întregi de spaţii largi deschise şi forţându-ne să ne băgăm toţi pe trotuare.

Apoi, dragă Dan, 

Era bine dacă aveam atât de mulţi alergători, încât să avem campioni de talie mondială. Dar, din păcăte, adevărul dureros e că avem prea puţini alergători şi mai puţini oameni precocupaţi de sport şi de sănătatea lor. 

De aceea, dacă te-ai uita puţin mai atent în jurul tău, în perioada asta, în care stai pe stradă, o să vezi că avem farmacii din 3 în 3 metri. 

Plus mulţi morţi de COVID-19, în certificatul cărora scrie: „Obezitate“.

Şi, nu în ultimul rând, dragă Dan,

Ar fi bine să-ţi reciteşti manualul de instruire pe care sper că l-ai primit, înainte să fii trimis în linia I.

Activitatea fizică în aer liber e permisă, fiindcă, din fericire, regulile au fost făcute, totuşi, de nişte oameni un pic mai deştepţi decât tine.

CITEŞTE ŞI:

Psihiatru, despre izolarea în vreme de pandemie: „Trăim o psihoză. Mulţi dintre noi ne-am pierdut minţile, simţul penibilului, al ridicolului“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite