Olimpiada trebuie privită doar ca un show

Jocurile Olimpice de iarnă au început cu surle şi trâmbiţe în Canada. O altă lume parcă. Rezemaţi comod într-un fotoliu în faţa micilor ecrane, românii s-au uitat şi ei la spectacolul de sunet şi lumini realizat de organizatorii.

Pentru sportivii noştri aflaţi la prima Olimpiadă, totul a părut ca o imagine dintr-un basm. "Totul e super aici. De la atmosfera din satul olimpic, la condiţiile de antrenament", ne-a spus entuziasmată Reka Ferencz, prima campioană mondială de junioare din istoria biatlonului autohton.

Cu toate astea, am auzit în jurul meu o grămadă de întrebari pe care cei din lumea civilizată le-ar lua poate în derâdere. "De ce participăm la Olimpiadă, dacă tot nu luăm nici o medalie?!", se aud voci a celor pentru care Jocurile Olimpice de iarnă sunt doar o variantă nereuşită a celor de vară.

E adevărat, rezultate fabuloase nu prea am avut
de-a lungul istoriei. Dar, cu siguranţă, nici nu suntem singura ţară din lume în aceeaşi situaţie. La această ediţie, România va fi reprezentată de 29 de sportivi, un număr record după Revoluţie. Mai mult, vom avea în premieră sportivi la skeleton şi schi-cros. Şi aceste lucruri, pot fi bifate ca bile albe.

Olimpiada este un festival al umanităţii, indiferent că este vorba de cea de iarnă, sau de varianta estivală. Să te afli acolo, în lumina reflectoarelor, reprezintă o carte de vizită pentru orice naţiune de pe planetă. Cum ar fi dacă i-am asculta pe cârcotaşi şi am sta liniştiţi acasă?!

Ne-am pune iremediabil ştampila de ţară din lumea a treia. Şi asta pe bune, dreptate. Din cauza unui patriotism exacerbat, cultivat cu precădere în „epoca de aur", românii s-au obişnuit să acorde importanţă competiţiilor sportive doar în măsura în care în prim-plan se află şi campioni autohtoni. Olimpiada nu trebuie privită aşa. Este doar un spectacol, nu un prilej de a dovedi „duşmanilor noştri istorici" că putem aluneca mai bine pe zapadă sau că putem facem tumbe pe gheaţă mai reuşite ca ei.

Trebuie să ne debarasăm de vechile mentalităţi şi să ne raportăm la lumea modernă. Din păcate, la ora actuală nu există nici o relaţie directă între campionii noştri şi publicul larg. Din cauza lipsei de infrastructură, campionatele naţionale se ţin peste hotare şi publicul larg trebuie să se mulţumească să vadă competiţiile de iarnă la televizor. Un alt aspect îngrijorător este acela că românii şi-au ales timp de mulţi ani probele sportive, doar în funcţie de utilitatea lor în viaţa de zi cu zi. Atât schiul fond, cât şi biatlonul, au fost susţinute la un nivel acceptabil pentru că cei de sus îi vedeau pe sportivi nişte potenţiali vânători de munte de temut pe timp de război.

Cred că ar fi timpul să ne bucurăm de ideea de sport, fără să ne mai gândim la foloasele materiale, la medalii, la rivalităţile interetnice sau la orice alte lucruri meschine, care nu au absolut nimic în comun cu adevăratul mesaj pe care oamenii vor să îl transmită prin organizarea Jocurilor Olimpice.