Olaroiu: "Rezultatele bune ne-au creat o stare euforica"
0Antrenorul echipei Poli Timisoara, Cosmin Olaroiu, crede ca formatia sa era condusa cu scorul de 1-0 la pauza meciului cu FCM Bacau din cauza unei "stari euforice" care le-a fost creata jucatorilor
Antrenorul echipei Poli Timisoara, Cosmin Olaroiu, crede ca formatia sa era condusa cu scorul de 1-0 la pauza meciului cu FCM Bacau din cauza unei "stari euforice" care le-a fost creata jucatorilor sai de rezultatele bune din ultimele meciuri. "A fost un meci al suferintei, un meci greu, asa cum am anticipat. Rezultatele bune din ultimele jocuri ne-au creat o stare euforica. Echipa oaspete ne-a pus probleme, din cauza lipsei noastre de concentrare. In prima repriza am suferit mult, insa dupa pauza am intrat cu o alta atitudine, cu o alta determinare si de aici jocul de dupa pauza si intoarcerea rezultatului", a explicat Olaroiu. Echipa Poli Timisoara a castigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul sustinut, sambata, pe teren propriu, in fata formatiei FCM Bacau, din cadrul etapei a XVIII-a a Diviziei A. Intrebat care este cauza evolutiei mai slabe a fundasului Cosmin Contra, Olaroiu a spus: "Contra are niste probleme personale destul de delicate cu tatal sau, care este bolnav, si cred ca a fost marcat de aceste lucruri. Dupa episodul cu echipa nationala au venit aceste probleme. Eu l-am incurajat. El este un tip puternic si cred ca va trece peste aceste momente". Tehnicianul formatiei FCM Bacau, Cristian Popovici, a calificat drept meritata victoria echipei Poli Timisoara. "Am reusit doar in prima repriza sa facem un joc bun. In repriza a doua am primit doua goluri in interval de cinci minute si sperantele noastre s-au naruit. Consider ca rezultatul este just, tinand cont de desfasurarea jocului", a spus Popovici.























































