Oficialii lui CSMS Iaşi au luat foc după decizia CEx al FRF: „Au fost încălcate flagrant statutele şi regulamentele!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Prunea contestă decizia CEx de organizare a unui meci de baraj între Chiajna şi Rapid FOTO Răzvan Păsărică
Florin Prunea contestă decizia CEx de organizare a unui meci de baraj între Chiajna şi Rapid FOTO Răzvan Păsărică

Hotărârea Comitetului Executiv al FRF de a organiza un meci de baraj între Concordia Chiajna şi Rapid pentru locul liber din Liga 1 i-a pus pe jar pe oficialii lui CSMS Iaşi, echipă care a retrogradat, dar care a primit licenţa pentru sezonul viitor.

Conducătorii lui CSMS Iaşi nu înţeleg cum a fost luată decizia de către Comitetul Executiv în contextul în care Rapid nu primise licenţa pentru sezonul viitor, motiv pentru care meciul de baraj ar fi trebuit să se dispute între Iaşi şi Chiajna. 

"Dacă aş fi în locul celor de la Chiajna, nu m-aş prezenta la meciul de baraj. În mod normal, ei ar fi trebuit să rămînă în Liga 1! Lucrurile nu vor rămâne aşa, ne vom adresa la TAS. Acum s-a văzut ce înseamnă Poli Timişoara şi alte echipe care au fost retrogradate din cauza licenţei. S-a încălcat grav statutul FRF", a declarat Prunea la Sport.ro

„Sunt foarte suprins că membrii Comitetului Executiv au încălcat statutele şi regulamentele în vigoare. Nu mă aşteptam deloc la această decizie. Ne vom reuni toţi cei de la Iaşi, să vedem ce avem de făcut şi vom lua o decizie. Oricum, dacă Rapid va juca în Liga 1, este o încălcare flagrantă a regulamentelor”, a mai pus preşedintele Iaşiului, Florin Prunea, pentru Digi Sport.

În sezonul trecut, Concordia Chiajna şi CSMS Iaşi au terminat campionatul pe locurile 15, respectiv 16 şi au retrogradat în Liga a 2-a. În schimb, Universitatea Cluj şi Rapid nu au primit licenţa, dar ardelenii au făcut apel la TAS, iar Tribunalul de la Laussane le-a dat dreptate şi astfel echipa lui Ionel Ganea va juca şi la anul în prima divizie. 

Decizia de a se juca un meci de baraj între Rapid şi Chiajna nu este văzută cu ochi buni de suporterii giuleşteni, care văd partea goală a paharului. "Acum, după această decizie, Copos nu va mai vrea să vândă echipă. Ori rămâneam în Liga 1 fără baraj, ori jucam în Liga a 2-a. Baraj se joacă doar dacă eşti pe loc retrogradabil", a spus un suporteri al Rapidului pe un forum.

CITIŢI ŞI:

Meciul de baraj dintre Concordia Chiajna şi Rapid s-ar putea să nu se mai joace: „Vrem să împăcăm şi capra şi varza“

Rapid va juca un meci de baraj cu Concordia Chiajna pentru rămânerea în Liga 1. Cele mai importante declaraţii ale lui Mircea Sandu despre această decizie

Copos trăieşte şi îşi cere drepturile: "Rapidul va solicita Federaţiei să rămână în Liga 1. Cazul nostru e similar cu cel al Universităţii Cluj"

Dumitru Dragomir după decizia TAS: „Să vedeţi ce-o să fie la gura mea la Comitetul Executiv. Trebuie să rămână şi Rapid în Liga 1“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite