Offside
0
Edgar Davids: "Olanda poate câştiga Euro 2008" Născut pe 13 martie 1973 în Surinam, Davids este unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti olandezi. A jucat la Ajax, Milan, Juventus,
Edgar Davids: "Olanda poate câştiga Euro 2008"
Născut pe 13 martie 1973 în Surinam, Davids este unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti olandezi. A jucat la Ajax, Milan, Juventus, Barcelona, Inter Milano şi Tottenham, iar din 2007 a revenit în Olanda. La cei 35 de ani ai săi, "Pitbullul" nu ştie dacă va mai continua ca jucător. În schimb, este convins că trupa lui van Basten poate câştiga titlul european.
Vei mai juca şi în următorul sezon?
Posibil.
La ce te-ai aşteptat atunci când ai revenit în Olanda?
Doream să câştig titlul cu Ajax şi să lucrez iar cu Henk Ten Cate. După ce am evoluat 11 ani în afara ţării, visam la un nou titlu, dar nu am reuşit. Avem încă un lot neexperimentat.
Te-ai împăcat cu porecla ta, Pitbullul?
Acum nu îmi mai place. La început, când primul meu antrenor mi-a dat această poreclă, m-am simţit important. Mi-a spus aşa pentru că mă ţineam scai de adversari.
Cum ţi se pare campionatul englez, prin comparaţie cu cel olandez?
În Anglia nu sunt echipe slabe. Oricine poate învinge pe oricine. Atunci când joci în deplasare, trebuie să intri pe teren cu atitudinea unui războinic.
Are Olanda şanse să câştige Campionatul European?
Acum, că au trecut de faza grupelor, sunt convins că vor merge până la capăt. Avem o echipă foarte bună, care poate învinge orice formaţie. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în grupe, unde au adunat nouă puncte în trei meciuri. Dacă jucătorii vor învăţa să fie relaxaţi mental, atunci nu vor avea probleme cu nimeni.
În actuala formaţie joacă Ruud van Nistelrooj, Huntelaar sau Sneijder. Crezi că aceste vedete se vor înţelege?
Să fim serioşi. În afara lui van Nistelrooj, ceilalţi nu pot fi numiţi vedete. Huntelaar nu a câştigat nimic în Europa, în timp ce Sneijder joacă la Madrid de numai un sezon. Deci, în acest caz nu se poate vorbi despre un conflict între vedete. Mai important este că mulţi jucători din naţională sunt tineri şi au încă acea foame de rezultate.
Nu ai mai fost la naţională de trei ani. Îţi pare rău?
M-am bucurat de fiecare moment petrecut în naţională. Dar, atunci când în viaţa ta se închide un capitol, se deschide altul.
Mai ai goluri în bagaje?
Bineînţeles. Încă nu sunt satisfăcut cu ceea ce am realizat până acum. Îmi doresc să mai câştig trofee.
(Sursa: www.fifa.com; traducerea şi adaptarea: Bogdan Petrache)























































