"O sa-i trimit doua mii de pumni"
* Doroftei - tare in "razboiul" declaratiilor de la conferinta de presa comuna de ieri, dar Balbi a lasat impresia ca este omul care "tace si face" * Vorbind despre o eventuala infrangere, in fata propriilor suporteri, campionul mondial a spus: "Daca e sa mor, sa mor acasa" * Argentinianul a spus ca in cazul in care va castiga ii va acorda lui Dorin revansa
In afara meciului propriu-zis, din gala pe care o asteapta toata lumea, o intalnire dintre doi profesionisti pentru un titlu mondial la box are doua momente mult gustate de presa si de fani: conferinta de presa comuna si cantarul oficial. Primul dintre aceste momente a avut loc ieri, de la ora 14.15, la Sala Radio din Bucuresti, si zecile de ziaristi, cameramani si fotoreporteri care au facut sala "Eugen Preda" neincapatoare, dovedesc ca meciul dintre Leonard Dorin Doroftei si Raul Balbi, reprezinta cel mai important eveniment sportiv organizat in Romania in acest an. Inainte sa vina in Romania, Balbi a facut cateva declaratii razboinice, celebra fiind cea in care a afirmat "il voi asasina pe Dorin in ring", dar cand a pus piciorul in Romania a lasat impresia unui om linistit, modest, cu mult bun simt, nimic din violenta declaratiilor nemairegasindu-se in spusele sale sau in comportament. Aceeasi pozitie a adoptat si la conferinta de presa de ieri cand, oricat a incercat sa-l provoace Doroftei, nu a mai amenintat, lasand impresia unui om care stie multe dar care prefera sa taca si sa faca. Campionul mondial a spus ca este pregatit mai bine ca niciodata pentru acest meci, si s-a si dezbracat de tricou ca sa arate acest lucru, si ca este in stare sa stea in ring toate cele 12 reprize ca sa-i trimita argentinianului cei 2.000 de pumni pe care i-a promis, amenintare la care, Balbi, imbracat intr-un tricou al nationalei de fotbal a Argentinei, al carei fan este, a spus doar atat: "Dorin vorbeste mult, dar o sa vedem in ring". Atat boxerul argentinian, cat si antrenorul si managerul sau, Mario Tedesco, care il pregateste de la 14 ani, au declarat ca lui Doroftei ii va fi foarte greu la Bucuresti pentru ca ei se simt foarte bine in Romania unde "suntem ca si acasa. Nu ne asteptam sa fim atat de bine primiti, sa gasim atatia oameni amabili si sa ne simtim mai bine decat am facut-o la Paris, cand am castigat titlul, si la San Antonio". Pus in fata probabilitatii de a pierde centura de campion mondial al categoriei semiusoara, versiunea WBA, in fata propriilor suporteri, Doroftei a aratat cat de puternic este din punct de vedere psihic avand puterea sa discute si despre aceasta varianta: "Strabunii nostri aveau o vorba", a spus Dorin, ""Daca e sa mor, sa mor acasa", si daca se va intampla asa, asta e. Oricum, eu nu renunt la box, nici daca pierd, dar indiferent de rezultat o sa ma dedic mai mult familiei mele pe care am neglijat-o in ultima vreme". Si daca acest lucru, pe care nimeni nu-l doreste, se va intampla, Dorin va mai avea o sansa pentru ca Balbi a promis ca-i va acorda romanului revansa. La randu-i, Doroftei a apreciat la superlativ conditiile oferite de cei de la Argirom, detinatoarea drepturilor de organizare a acestui meci, reprezentata la intalnirea de ieri de Iosif Armas, presedintele F.R. de Box si a companiei Argirom, si de consilierul acestuia, Nicu Bud, dar a fost suparat de faptul ca Balbi a fost la fel de bine primit. "Eu nu pot fi atat de ospitalier pentru ca, pana la urma, va fi o lupta in ring. Sunt putin suparat pe faptul ca organizatorii i-au pus la dispozitie lui Balbi conditii excelente pentru ca trebuia sa vedeti cum am stat eu la San Antonio", a spus Doroftei, "intr-o camera mica de a trebuit sa dau mobila la o parte pentru a ma putea antrena si sa dau drumul la caldura ca sa transpir. Nici nu exista comparatie intre ceea ce a fost acolo si ceea ce am primit aici, si ii multumesc domnului Armas pentru acest lucru. Cand a spus ca vrea ca acest meci sa aiba loc in Romania am crezut ca este o gluma, dar acum sunt aici si lupt in fata romanilor pentru a-mi apara centura". Iosif Armas, care si-a inceput scurta cuvantare cu precizarea "nu vreau sa fac propaganda nimanui", a spus ca isi doreste foarte mult ca acest eveniment sa fie foarte bine organizat, "la inaltime, pe cat suflet am pus", si sa se termine cu victoria lui Doroftei. Tot pe mana lui Doroftei merg si managerul si antrenorul sau, Stephen Larouche, respectiv Yvon Michel, prezenti ieri la conferinta de presa, presedintele clubului Interbox, pentru care boxeaza Dorin, spunand ca romanul este mai bine pregatit ca niciodata. Daca este asa, sau nu, o sa vedem vineri seara, in jurul orei 23 cand, se pare TV Romania 1 va transmite meciul in direct, iar o prima impresie o sa avem maine, de la ora 16.00, la Hotelul Bucuresti, acolo va avea loc cel de-al doilea moment important premergator meciului: cantarul oficial.




















































