Niculescu: "Îmbătrânesc cu plăcere la Dinamo"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mugurel Dumitru

Autorul golului victoriei dinamoviste de la Bistriţa, Claudiu Niculescu, nu era ieri extaziat peste măsură de reuşită. Atacantul roş-albilor este mândru de parcursul echipei sale, este conştient că de acum toate partidele vor fi foarte grele, dar şi atenţionează că Dinamo este capabilă să termine neînvinsă turul de campionat.
- Claudiu, te-ai gândit să-ţi înregistrezi la OSIM reuşita din lovitura liberă?
- (râde) Nici prin gând nu mi-a trecut aşa ceva. Eu mă ocup de lucruri serioase. Lăsând gluma la o parte, mă simt bine după aceste reuşite. E pentru prima dată în cariera mea când trăiesc asemenea momente. Dacă punem la socoteală şi partidele din cupele europene, avem până acum 17 victorii şi un egal. Este un vis din care nu mi-aş dori să mă mai trezesc. Nu oricine poate fi invincibil.
- Este Dinamo o trupă invincibilă?
- Păi, dacă ne uităm pe clasament, putem spune şi asta (râde cu poftă). Nu acesta este scopul nostru. Nici cel mai optimist fan al nostru nu credea în aşa ceva. Important este că ne înţelegem. Ăsta este secretul nostru. Anul trecut, erai titular şi dacă jucai prost, şi aţi văzut ce rău ne-a mers. Acum, faptul că mai stăm şi rezervă ne mobilizează.
- Crezi că Dinamo poate termina turul fără nicio înfrângere?
- Este posibil să terminăm neînvinşi. Suntem conştienţi însă că de acum înainte toate echipele care vor juca contra noastră vor dori să ne ia puncte. Vă daţi seama cum vor fi priviţi apoi, ca prima formaţie care ne-a întrerupt şirul victoriilor.
- Cristi Borcea te-a comparat cu Juninho şi a spus că vrea să-ţi închei cariera la Dinamo.
- M-a măgulit declaraţia, dar nu mă pot compara eu cu Juninho. L-aş provoca însă la un concurs de lovituri libere. Dacă va fi să îmbătrânesc la Dinamo, o voi face cu plăcere. Apoi, dacă voi continua în conducere, îl voi lua secretară pe Dănciulescu.
- Ce şanse are Dinamo în UEFA?
- Ne aşteaptă un meci infernal cu Beşiktaş. Turcii au un lot valoros, dar noi ne dorim mult să demonstrăm şi în Europa că suntem puternici. Cred că şase puncte ne vor fi suficiente pentru a ajunge în primăvara europeană. şi mai spun ceva. Momentan nu ne interesează neapărat locul pe care-l vom ocupa în grupă. Să fim noi în primele trei şi-om mai vedea.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite