Nick Kyrgios demască blaturile de la vârful tenisului: „Directorul general și toți cei mai importanți oameni de la ATP sunt italieni”
0Nick Kyrgios (30 de ani, locul 661 ATP, dar aflat cel mai sus în clasamentul mondial pe locul 13 ATP) nu-l slăbește cu criticile pe italianul Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP și fost lider al ierarhiei).

Australianul a folosit întotdeauna cuvinte dure împotriva numărul 2 mondial. La opt luni după suspendarea de trei luni primită de Sinner pentru cazul Clostebol, Kyrgios revine cu atacuri.
Într-un interviu acordat podcastului Unscripted, al lui Josh Mansour, Kyrgios a dublat vorbele dure la adresa sportivului născut în Tirolul de Sud. Pusă la zid a fost și conducerea ATP, învinuită că îl protejează.
„Au încercat să-l protejeze”
„Relația cu Sinner este tensionată. După scandalul care l-a lovit, nu mă mai înțeleg deloc cu mai multe persoane”, a punctat australianul. „A fost numărul 1 mondial; nu există nicio îndoială că este un jucător incredibil, care va fi forța motrice a acestui sport pentru următorii 10-15 ani, alături de Alcaraz. Evident, au încercat să-l protejeze. Apoi, directorul general și toți cei mai importanți oameni de la ATP sunt italieni. Toată povestea asta e o prostie pentru mine...”.
După ce i-a aplicat italianului lovituri sub centură, Nick a găsit și cuvinte de laudă la adresa lui Jannik: „Sper doar că și-a învățat lecția și va continua pe această cale, pentru că va fi unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile. I-aș spune asta în față. Dacă ar fi fost un accident, bine, dar dacă nu, i-aș spune: «Frate, nu ai nevoie de asta»! Pentru că, atunci când ne-am confruntat, mi-am zis: «Puștiul ăsta va fi incredibil»! Cred că este suficient de puternic pentru a face totul doar prin propriile merite”.