Nici petrodolarii nu mai sunt fără număr: povestea calvarului trăit de un fotbalist care a plecat din România şi a ajuns într-o situaţie disperată la arabi
0
Olăroiu ia cinci milioane de euro pe an la Al-Ahli Dubai, iar Rădoi e rege în Emirate cu un salariu de 2,6 milioane de euro. Totuşi, în zona Golfului Persic nu curg numai lapte şi miere, iar de asta s-a convins Rafael Bastos, fosta vedetă a CFR-ului.
Moş Crăciun i-a adus lui Rafael Bastos cadoul perfect, în decembrie 2012: un transfer bănos în Arabia Saudită, la Al-Nassr Riad, unul dintre cele mai importante cluburi din Regat. Brazilianul de 28 de ani a primit un contract de doi ani şi jumătate cu un salariu stagional de 850.000 de dolari.
Mulţumit că a prins cel mai bun contract din carieră, Bastos a avut un retur excelent la noua sa echipă, marcând de şapte ori în 11 etape de campionat. Odată cu finalul sezonului s-a terminat însă şi visul frumos al lui Bastos.
Ce s-a întâmplat?
Lovită de o criză financiară fără precedent, Al-Nassr nu şi-a mai permis să le plătească salariile jucătorilor. Din luna august, de când a început campionatul, până acum, fotbaliştii au primit doar promisiuni, însă conturile lor au rămas goale.
Ajuns cu cuţitul la os, Bastos a recurs la un gest extrem, împreună cu alţi doi brazilieni, legitimaţi şi ei la Al-Nassr. Potrivit stiridesport.ro, cei trei sud-americani au anunţat, cu 24 de ore înaintea derby-ului cu Al-Hilal, că nu vor mai intra pe teren până nu-şi vor încasa restanţele salariale. Şi şi-au dus ameninţarea la capăt, forţându-l pe antrenor să folosească o echipă cu un singur stranier: un fundaş din Bahrain.
CLICK AICI PENTRU A AFLA CE RISCĂ BASTOS DUPĂ CE A BOICOTAT DERBY-UL