Nemulţumit de evaluarea mărcii Steaua, Gigi Becali îi ameninţă pe generalii din MApN: “Le fac plângere la DNA”
0Înfrângerea suferită de Steaua în faţa celor de la FC Voluntari nu a rămas fără consecinţe. Astfel, la ordinul lui Gigi Becali, a fost readus în lot pe golgheterul Ligii I din sezonul precedent, Grégory Tadé, astfel că Ciprian Marica ar putea să-şi piardă postul de titular.
Scos din lot tot la cererea lui Gigi Becali, înaintea pauzei de iarnă, Grégory Tadé a continuat să se pregătească separat de lotul condus de Laurenţiu Reghecampf. “Am dat ordin ca Tadé să fie readus la prima echipă. Legat de înfrângere, cred că este ori un accident, ori lipsă de valoare. Dar nu cred că e lipsă de valoare, aşa că echipa va recupera repede ce s-a pierdut”, a declarat latifundiarul din Pipera. În partidele disputate în acest sezon de primăvară, Ciprian Marica a fost folosit ca titular, însă nu a reuşit să înscrie niciun gol. Tadé a sosit în vară la Steaua, de la CFR Cluj. Echipa roş-albastră a plătit în schimbul său 500.000 de euro, iar vârful a devenit unul dintre cel mai bine plătiţi jucători din lot, având un salariu lunar de 22.000 de euro. Latifundiarul a comentat şi faptul că MApN a evaluat marca „Steaua” la nu mai puţin de 57.306.150 de euro. “O să contest evaluarea la DNA cu plângere penală pentru abuz în serviciu. Domne’, le-aţi dat bani generalilor de la bugetul de stat pentru evaluarea siglei. Ăsta este un eşec al României, cum să faci tu evaluare de 57 de milioane de euro pentru ceva care nu costă bani?! Se toacă de la bugetul statului milioane şi milioane, iar în Ghencea se pune rugina”, a comentat Gigi Becali la Digi Sport.