NBA: Kobe, coş miraculos pentru victorie (video)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kobe Bryant marchează coşul decisiv cu Miami peste Wade
Kobe Bryant marchează coşul decisiv cu Miami peste Wade

Los Angeles Lakers a învins vineri noapte, la Staples Center, pe Miami Heat cu 108-107 datorită unui miraculos coş de trei puncte reuşit în chiar ultima secundă de joc de superstarul Kobe Bryant. Click aici pentru toate rezultatele şi clasamentele la zi

Conduşi cu două puncte, când mai erau 3,2 secunde rămase din joc, cei de la Lakers s-au orientat în ofensivă către Kobe Bryant. Intenţia acestuia a fost însă să pătrundă spre inel pentru un coş ce părea mai sigur, de doua puncte, care ar fi trimis meciul în prelungiri. Însă apărarea celor de la Miami a funcţionat perfect pe repunere, şi Bryant a fost forţat să iasă la trei puncte.

Cu Dwyane Wade apărându-se agresiv, Kobe a lansat o aruncare, puţin peste mâna întinsă în săritură de Wade, care a atins mai întâi panoul şi apoi a intrat în coş.

„A fost cea mai norocoasă aruncare din cariera mea", a recunoscut Bryant după meci. „Nu aş fi crezut niciodată că ar fi putut să intre în coş", a adăugat superstarul celor de la Lakers la finalul partidei.

Duelul dintre Kobe Bryant şi Dwyane Wade, două dintre superstarurile ligii şi coechipieri în naţionala Statelor Unite a fost magic pe final de meci. Deşi niciunul dintre ei nu a avut o seară prea bună la aruncări, ultimele secvenţe le-au aparţinut. Wade a marcat 9 puncte dintre cele 26 ale sale, doar în ultimele două minute şi Miami a condus cu 106-102 când mai erau 9,3 secunde. Dar apoi Derek Fisher a marcat de la trei puncte şi pe posesia următoare Wade a fost faultat şi a ratat una dintre cele două aruncări liberă, care avea să se dovedească crucială. Astfel coşul lui Kobe „at the buzzer" a fost cel al victoriei. Superstarul din LA a încheiat meciul cu 33 puncte.

Partida nu a fost lipsită de incidente, Jermaine O'Neal de la Miami şi Lamar Odom de la Lakers având o altercaţie în urma căruia Odom a fost eliminat din joc cu trei minute înainte de final.

Vezi coşul incredibil al lui Kobe Bryant:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite