Navas: "Norocul a fost de partea românilor"
0Spaniolul Jesus Navas, mijlocaşul lui FC Sevilla, a declarat aseară, la finalul jocului pierdut la limită în faţa campioanei României, Unirea Urziceni (0-1), că echipa sa a dominat jocul de la Bucureşti, însă norocul a fost de partea gazdelor.
'A fost un meci dificil. Ştiam că vom avea parte de un teren greu şi nici un am avut prea mult noroc. Ne-am făcut treaba bine, echipa a juca şi a avut ocazii de gol, însă noroc a fost de partea românilor. Mai ales în repriza secundă, când am avut ocazii de a marca, dar nu am avut însă şansă', a precizat Navas.
Fundaşul Sergio Sanchez crede, la rândul său, că FC Sevilla a reuşit o repriză secundă foarte bună în faţa Unirii, după o evoluţie ceva mai slabă în primele 45 de minute.
'Ne-am făcut jocul, iar în repriza secundă nu i-am lăsat să iasă din jumătatea lor de teren, însă nu am reuşit să fructificăm ocaziile pe care le-am avut. În prima parte, nu am putut impune ritmul pe care Mister îl dorea, am reuşit în repriza a doua, fără să putem înscrie, însă', a declarat fundaşul grupării andaluze.























































