Naţionala lui Răzvan Lucescu, cea mai slabă din istorie!
0România a ajuns o echipă mică, aflată la coada Europei, alături de ţările „liliputane“!.
Echipa lui Răzvan Lucescu poate fi considerată cea mai slabă din istorie. Vă prezentăm mai jos doar 10 dintre motivele care conduc la această concluzie.
1- Cel mai prost start de campanie
Cele două puncte obţinute în cele patru meciuri din actualele preliminarii fac din naţionala actuală cea mai slabă din istorie. Luând în calcul preliminariile pentru turneele finale în care România a jucat cel puţin patru meciuri şi acordând trei puncte la victorie, reiese că niciodată naţionala noastră nu a început atât de prost o campanie de calificare.
2 - Răzvan, antrenorul cu cele mai puţine victorii
Rezultatele naţionalei din 2011 l-au pus pe Răzvan Lucescu într-o postură jenantă. Dacă luăm în considerare toţi selecţionerii care au condus naţionala în cel puţin 19 meciuri (atâtea câte are Răzvan), bilanţul victoriilor îl aşază pe Lucescu jr pe ultimul loc. El are numai cinci succese şi o medie de o victorie la 3,8 meciuri, în vreme ce predecesorul său, Victor Piţurcă, avea o victorie la 1,7 meciuri.
3 - Am ajuns în urna a patra valorică
Pe 31 iulie va avea loc tragerea la sorţi pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2014. România este în urna a patra valorică şi are şanse minuscule să mai progreseze. Ar trebui să câştige meciurile rămase de disputat până la tragerea la sorţi, cu Luxemburg, Bosnia (oficiale) şi cu Brazilia şi Columbia (amicale) şi să beneficieze şi de un parcurs slab al echipelor aflate în faţa noastră.
4 - Pe locul 52 în clasamentul FIFA
Naţionala lui Răzvan Lucescu "cochetează" cu locurile 50-60 în clasamentul FIFA, fiind cea mai proastă clasare din istorie a naţionalei din acest punct de vedere. Momentan suntem pe locul 52, iar în faţa noastră găsim echipe precum Burkina Faso, Jamaica sau Honduras.
5 - 13 goluri din 25 din faze fixe
Una dintre „bubele" naţionalei lui Răzvan Lucescu o reprezintă fazele fixe. În cele 19 meciuri ale actualului selecţioner, România a încasat 25 de goluri, dintre care 13 din faze fixe. În actualele preliminarii, naţionala noastră a luat două goluri cu Bosnia şi unul cu Albania din faze fixe. Fără aceste goluri încasate, am fi avut 5 puncte în plus şi am fi fost pe locul trei, la un punct de Belarus. Clasament fără goluri primite din faze fixe:
1. Franţa 12p
2. Belarus 8p
3. România 7p
4. Albania 6p
6 - Goluri primite în repriza a doua
O altă hibă în angrenajul tricolorilor o reprezintă faptul că nu e în stare să ţină ritmul ridicat decât o repriză. România ia goluri multe în partea a doua. Aşa s-a întâmplat şi cu Franţa, şi cu Bosnia, şi cu Albania. Dacă am fi păstrat rezultatele de la pauză, România ar fi avut cu patru puncte în plus şi era pe locul trei, la 4 puncte de Franţa şi unul de Belarus.
Clasament fără goluri primite în repriza a doua:
1. Franţa 10p
2. Belarus 8p
3. România 7p
4. Albania 6p
7- Cel mai slab atac
Tactica impusă de Răzvan Lucescu, bazată pe apărare, a transformat naţionala lui Răzvan Lucescu într-una dintre cele mai ineficiente echipe în privinţa atacului. În 19 partide cu Luce jr pe bancă, „tricolorii" au marcat 19 goluri, având o medie de un gol pe meci. Comparativ cu situaţia de acum, pe vremea lui Anghel Iordănescu, România avea o medie de două goluri pe meci.
8- Naţionala şomerilor
Deşi Răzvan Lucescu a spus la începutul mandatului că va miza pe fotbaliştii cei mai în formă, pe parcurs şi-a mai schimbat optica. Aşa se face că în meciul cu Bosnia au jucat Florescu (singurul fotbalist din istoria naţionalei fără echipă de club) sau Deac şi Marica (jucători care au evoluat un meci-două în acest an). În repriza a doua a mai intrat şi Ropotan, jucător ce nu a evoluat în niciun meci oficial în acest an.
9 - 62 de fotbalişti în 19 meciuri
În loc să formeze un nucleu de jucători titulari, Lucescu a reuşit „performanţa" să rotească 62 de jucători în 19 meciuri. De la prima partidă a sa ca selecţioner, cea din Lituania, doar doi jucători au mai evoluat şi cu Bosnia: Raţ şi Marica. Un alt exemplu elocvent: în cele patru meciuri disputate în actualele preliminarii, Lucescu a folosit patru fundaşi dreapta diferiţi: Contra, Maftei, Săpunaru şi Râpă.
10 - Vina pe arbitraje şi ghinion
În loc să-şi asume vina pentru eşecuri, antrenorul a găsit mereu vinovaţi în altă parte: arbitrajele, ghinionul, presa, atmosfera din jurul naţionalei. Nu a reuşit să ţină vestiarul unit şi nu a fost capabil să dea un răspuns ferm după scandalul din Serbia, dacă îl mai cheamă sau nu pe Mutu la naţională.
"E inadmisibil să bagi un jucător fără echipă! O să rămânem în istoria naţionalei!'
Ioan Becali
impresar
"Nu am mai jucat atât de prost... de la ultimul meci al echipei naţionale. Răzvan n-a fost deloc inspirat la schimbări.''
Dumitru Dragomir
preşedinte LPF
"Am fost depaşiţi la toate capitolele. N-a fost un meci reuşit. Acum e normal ca lumea să pună la zid echipa şi selecţionerul.''
Gică Hagi
antrenor
"Nu ne-am imaginat că vom ajunge aici, dar Doamne fereşte să plece Răzvan, acum când ne ştie atât de bine.''
Ciprian Marica
atacant România
"La cum am jucat, chiar de băteam Bosnia n-aveam şanse de calificare. Eu am construit o echipă, dar am fost pus la zid.''
Victor Piţurcă
fost selecţioner
Bosnia ne-a dominat total!
Revenirea lui Mutu (în roşu) n-a adus vreo mare îmbunătăţire Foto: reuters
Echipa naţională a evoluat ca o echipă mică la Zenica, având o posesie de doar 34 la sută şi nereuşind să obţină măcar un corner!
Răzvan Lucescu a mizat la Zenica pe o tactică ultradefensivă, jucând „la mica ciupeală". Practic, în afară de golul lui Marica, tricolorii au mai avut o singură ocazie: un şut al lui Torje respins în faţă de portarul Hasagici, de unde Mutu a încercat să împingă mingea în plasă. Automulţumirea selecţionerului a ieşit la iveală în momentul în care bosniacii au egalat. În loc să forţeze victoria, Răzvan Lucescu l-a scos pe Torje pentru a-l introduce pe Cociş şi l-a băgat pe Ropotan în locul lui Florescu. În timp ce Zicu a primit doar 5 minute.
Atacanţii, uitaţi în faţă
Planul lui Răzvan Lucescu pentru meciul cu Bosnia, adică apărare totală, i-a obligat pe Mutu şi pe Marica să facă un meci de uzură. Uitaţi în faţă, cei doi atacanţi au avut puţine mingi şi au trebuit să se lupte de unii singuri cu defensiva bosniacă.Linia de mijloc nu i-a ajutat deloc pe cei doi, elocventă fiind o fază din prima repriză, când Mutu făcea presing singur, ridicând mâinile în aer a nemulţumire când a văzut că nu e susţinut. Astfel de gesturi a făcut şi Marica în partea a doua.
Am schimbat 192 de pase
Jucătorii României au pasat foarte puţin între ei. Conform statisticilor furnizate de gsp.ro, tricolorii au schimbat mingea între ei de 192 de ori, ceea ce este extrem de puţin, în timp ce adversarii noştri au avut 366 de pase. Jucătorii Barcelonei schimbă în medie cam 1.000 de pase pe meci.
Cu cine ne comparăm din Europa
Cipru 2 puncte
Insulele Feroe 1 punct
Luxemburg 1 punct
Kazahstan 0 puncte
Andorra 0 puncte
San Marino 0 puncte
Malta 0 puncte
Ţara Galilor 0 puncte
Lichtenstein 0 puncte
* Puncte acumulate în preliminariile pentru EURO 2012
Cum am început alte campanii
Preliminarii Selecţioner Primele 4 meciuri (V-E-Î) Puncte
CM 1966 Ilie Oană 2-0-2 6
CE 1968 Ilie Oană 3-0-1 9
CM 1970 Angelo Niculescu 2-1-1 7
CE 1972 Angelo Niculescu 2 -1-1 7
CM 1974 Valentin Stănescu 3-1-0 7
CE 1976 Valentin Stănescu 1-3-0 6
CE 1980 Ştefan Kovacs 1-2-1 5
CM 1982 Valentin Stănescu 1-2-1 5
CE 1984 Mircea Lucescu 3-1-0 10
CM 1986 Mircea Lucescu 1-2-1 5
CE 1988 Emerich Ienei 3-0-1 9
CM 1990 Emerich Ienei 3-1-0 10
CE 1992 Mircea Rădulescu 2-0.-2 6
CM 1994 Cornel Dinu 2-1-1 7
CE 1996 Anghel Iordănescu 2-2-0 8
CM 1998 Anghel Iordănescu 4-0-0 12
CE 2000 Victor Piţurcă 2-2-0 8
CE 2002 Ladislau Bölöni 2-0-2 6
CE 2004 Anghel Iordănescu 2-0-2 6
CM 2006 Anghel Iordănescu 3-0-1 9
CE 2008 Victor Piţurcă 2-2-0 6
CM 2010 Victor Piţurcă 1-1-2 4
CE 2012 Răzvan Lucescu 0-2-2 2























































