Nadal, la conferinţa de presă de la Australian Open: Sunt distrus fizic, nu prea pot gândi, nu-mi amintesc bine meciul. Sprijinul publicului a fost imens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Rafael Nadal a declarat, duminică, la conferinţa de presă de după meciul cu Daniil Medvedev, din finala de la Australian Open, că este mândru că a reuşit să câştige al 21-lea titlu de grand slam, dar este "distrus fizic" şi nu îşi aminteşte bine cum a decurs partida.

"Nu eram pregătit fizic pentru acest gen de bătălie. Nu m-am antrenat suficient pentru a fi pregătit pentru asta. Dar seara asta a fost foarte specială. Am dat absolut tot ce aveam în mine. Sunt foarte, foarte obosit. Nici măcar nu pot sărbători (titlul). Dar a fost ziua în care trebuia să dai totul. M-am distrat, mi-a plăcut această luptă, mi-au plăcut aceste emoţii. Şi în plus am şi trofeul! În seara asta, piciorul nu m-a durut deloc. Am putut să alerg fără nicio piedică. Nu ştiu ce se va întâmpla mâine, dar am avut norocul să pot juca liber. Ştiu că lucrurile se pot schimba, deoarece rana mea este incurabilă. Dar am putut juca o lună, asta e deja mult. A fost neaşteptat. Deci asta îmi dă multă energie pentru a continua. Mi-a plăcut să fiu pe teren. Şi acum cred că pot continua să mai joc", a declarat Nadal.

Tenismanul spaniol a spus că este o zi specială pentru el, subliniind că este onorat că a obţinut victoria după ce a avut multe probleme în ultimele şase luni: "Este grozav să câştig un alt titlu de Grand Slam în acest moment al carierei mele. Înseamnă mult şi ştiu că 21 este un număr special. Este o zi de neuitat. Nu voi spune niciodată «merit» pentru că mulţi oameni se luptă şi mulţi oameni merită. Dar chiar cred că starea mea de spirit este foarte pozitivă. În ultimele şase luni, m-am luptat mult pentru a reveni pe teren. Am trecut prin momente foarte grele, am avut conversaţii foarte grele pentru că nu ştiam dacă mă pot întoarce în circuit. Aşa că mă simt onorat. Sunt norocos că am realizat încă o dată ceva grozav în cariera mea de tenis. Nu acord o mare importanţă dacă sunt sau nu cel mai bun din istorie. Sincer, azi nu-mi pasă deloc. Pentru mine, important este să mă bucur de seri ca asta. Asta înseamnă mult pentru mine. Mai mult decât să câştig al doilea meu Australian Open, mai mult decât orice".

Întrebat dacă acesta este cel mai mare succes al său, Nadal a răspuns: "Cel mai neaşteptat în orice caz! Ştiu prin ce am trecut ca să ajung aici. Sunt distrus fizic, nu prea pot gândi, nu-mi amintesc bine meciul. Sprijinul publicului a fost imens. Am fost copleşit de emoţii pe tot parcursul jocului. Acest al 21-lea titlu de Grand Slam mi-a dat mai multe emoţii decât primul (Roland-Garros 2005). nu există nici o îndoială. La sfârşitul carierei, apreciem mai bine aceste momente pentru că ştim că sunt mai puţine şanse ca ele să revină. Deci da, sunt mândru, satisfacţia personală este mai mare decât cu ani în urmă.

Ce l-a determinat pe Nadal să realizeze această performanţă: "Dragostea de joc, pasiunea, atitudinea pozitivă şi dorinţa de muncă. Şi oamenii buni de lângă mine, care m-au ajutat în fiecare zi".

Spaniolul Rafael Nadal, locul 5 ATP, a câştigat, duminică, grand slam-ul cu numărul 21, după ce l-a întrecut, cu scorul de 2-6, 6-7 (5), 6-4, 6-4, 7-5, pe rusul Daniil Medvedev, locul 2 ATP. Finala a durat aproape cinci ore şi jumătate, şi, la capătul ei, Nadal a devenit primul jucător din istorie care a câştigat 21 de "majore", unul în plus faţă de Roger Federer şi Novak Djokovici.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite