Nadal, dezvăluire incredibilă după triumful de la French Open: Ce a păţit spaniolul, la Paris

0
0
Rafel Nadal, un colos al tenisului mondial
Rafel Nadal, un colos al tenisului mondial

Când vorbim despre Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 4 ATP), avem de-a face nu doar cu un geniu sportiv, ci şi cu un om cu o voinţă de fier.

French Open 2022 a fost, până la urmă, un turneu fără surprize majore, în ceea ce priveşte campionii din probele de simplu. Pentru că Iga Swiatek (Polonia, 21 de ani, 1 WTA) s-a impus la feminin, iar Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 4 ATP), la masculin.

După nişte partide-maraton, de aproape 12 ore în total, în optimi, sferturi şi semifinale, cu Auger-Aliassime (9 ATP), Djokovici (1 ATP) şi Zverev (3 ATP), Nadal a câştigat chiar lejer, în finala de duminică, în faţa norvegianului Casper Ruud (23 de ani, 6 ATP): 6-3, 6-3, 6-0 în doar 2 ore şi 18 minute.

Ceea ce i-a bucurat şi mai mult pe fanii lui Nadal a fost că, după meci, ibericul a lăsat de înţeles că va reveni şi la anul, la Roland Garros, deşi are probleme medicale tot mai mari, odată cu trecerea anilor. 

„După meciul cu Moutet din turul II, durerile la piciorul stâng au fost atât de mari, încât abia mai mergeam. Din fericire, tratamentul doctorului, care mi-a făcut nişte injecţii, a funcţionat. Ceea ce mă face să merg înainte e pasiunea pentru joc, faptul că pot să trăiesc momente care vor rămâne cu mine pentru totdeauna. Desigur, dacă nu mă voi mai simţi competitiv şi nu mă voi mai distra, voi spune stop!“, a explicat Nadal.

Jucătorii cu cele mai multe trofee majore

Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 4 ATP) – 22 de trofee

*Australian Open X 2

*French Open X 14

*Wimbledon X 2

*US Open X 4

Novak Djokovici (Serbia, 35 de ani, 1 ATP) – 20 de trofee

*Australian Open X 9

*French Open X 2

*Wimbledon X 6

*US Open X 3

Roger Federer (Elveţia, 40 de ani, 50 ATP) – 20 de trofee

*Australian Open X 6

*French Open X 1

*Wimbledon X 8

*US Open X 5

Mai multe - Sport

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite