Mutu: "De un astfel de meci aveam nevoie"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Mutu este mulţumit de amicalul de azi cu Turcia, adversar pe care-l consideră foarte bun pentru a-şi testa forţele înainte de meciurile oficiale. Accidentările par a fi devenit o

Adrian Mutu este mulţumit de amicalul de azi cu Turcia, adversar pe care-l consideră foarte bun pentru a-şi testa forţele înainte de meciurile oficiale.

Accidentările par a fi devenit o "specialitate" pentru fotbaliştii noştri. Nici Ionuţ Mazilu nu a scăpat de aşa ceva. În timpul antrenamentului de luni seară, "vârful" Rapidului a făcut o contractură, recidivă la o lovitură mai veche, şi a părăsit ieri cantonamentul, fiind înlocuit cu dinamovistul Claudiu Niculescu. România va juca diseară amicalul cu Turcia de la ora 21:00 (TVR1).

Pentru tricolori, întâlnirea de pe Stadionul Naţional este considerată a fi una extrem de utilă înaintea partidelor oficiale din această toamnă din preliminariile Campionatului European.

"Turcia este cel mai potrivit adversar pentru ce ne aşteaptă în această vară. Este inutil să joci cu o echipă slab cotată, să te impui cu 5-0. Nu ne-ar ajuta cu nimic. Cu orice echipă turcească venită în România nu a ieşit prea bine. Mereu au fost mari ambiţii, la fel va fi şi acum. Noi vrem neapărat să învingem pentru a avea un moral foarte bun", a spus atacantul Fiorentinei. "Turcia are un joc asemănător cu al Belarusului, extrem de dur, cum va fi şi la Minsk", a completat şi Dică.

"Mai îmbătrânim şi noi"

Jucătorii naţionalei sunt surprinşi şi ei neplăcut de accidentările care se ţin lanţ de fotbaliştii noştri. "Se pare că e vorba şi de ghinion cu aceste accidentări, cum am văzut la Pleşan şi Zicu. Şi eu am trecut prin astfel de momente, dar sper ca ei să-şi revină cât mai repede", este părerea atacantului stelist. "Mai îmbătrânim şi noi, anii îşi spun cuvântul. Sper ca băieţii să-şi revină cât mai repede, pentru că în această toamnă ne aşteaptă meciuri foarte grele. Suntem prea aproape de calificare, ca să ne batem joc de ea", a conchis "Briliantul".

Nu vrea să-i calce pe urme lui Dorinel

Revenirea la 39 de ani a lui Munteanu la lot a fost apreciată de către tricolori. "Visez să-mi închei cariera mai repede. Nu visez să joc la fel de mult ca el, nici chiar aşa. Este îmbucurător că a revenit la vârsta lui. Este limpede că, dacă nea Piţi l-a convocat, înseamnă că joacă bine", a spus Mutu, după care a continuat: "N-ar trebui să râdem, ci să-l apreciem pentru ce face ca antrenor, în primul rând".

Chestionat în legătură cu scandalul de la Steaua, dar şi cu situaţiile tensionate în care se mai regăsesc câteva cluburi, internaţionalul a replicat: "Sigur că se gândesc la asta, vor să joace bine, să se califice în cupele europene şi să fie pe primul loc în campionat. Nici la Fiorentina lucrurile nu merg chiar aşa bine, mai scârţâim, suntem aşa şi aşa, dar cred că într-o lună se vor schimba lucrurile".

Cât despre intenţia celor de la Lazio de a-l transfera pe Lobonţ, Adi a spus doar că suporterii "Viola" îl regretă şi acum pe Bogdan. "Mă bucur că evoluează bine. Sper să o facă la fel şi în continuare. Ca român şi dinamovist, mi-ar plăcea ca roş-albii să elimine Lazio".


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite