Munteanu: "Bratu mi-a spus că nu se duce la Dinamo"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Bratu a jucat pentru Dinamo II
Florin Bratu a jucat pentru Dinamo II

Portarul echipei Dinamo, Cristian Munteanu, a declarat că atacantul Florin Bratu, despre care s-a scris că este dorit de Steaua, i-a mărturisit că pentru nicio sumă de bani nu ar accepta să joace la gruparea din Bulevardul Ghencea.

"Pe oricine aş vedea la Steaua, mai puţin pe Bratu. Chiar am vorbit cu el şi mi-a spus că pentru nicio sumă din lume nu s-ar transfera la Steaua, ceea ce înseamnă o dovadă de ataşament faţă de Dinamo", a spus Cristian Munteanu, înaintea antrenamentului de vineri.

Cristian Munteanu a comentat, de asemenea, şi informaţiile privind revenirea pe banca tehnică a dinamoviştilor, în sezonul viitor, a actualului tehnician al formaţiei Rapid, Ioan Andone.

"Noi avem antrenor, a luat echipa când eram în afara Europei, acum suntem în grafic şi dacă nu aveam ghinioane puteam să terminăm în primele trei. Eu cred că Ţălnar merită să rămână în continuare la Dinamo. Andone este un antrenor care cunoaşte foarte bine clubul şi echipa, dar trebuie să apreciem şi munca lui Ţălnar pentru că şi-a făcut treaba foarte bine. Oricum, eu cred că orice variantă este binevenită", a spus portarul dinamovist, care a adăugat că îşi doreşte să joace şi în sezonul viitor la Dinamo, el mai având un an de contract.


Partida Dinamo Bucureşti - Astra Ploieşti, din cadrul etapei a XXXIII-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 18.00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite